Firea promite că în Bucureşti vor circula doar taximetre licenţiate conform legii, după ce șoferii s-au plâns de "concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online"
Taxi
Primarul Capitalei a anunţat luni, după o întâlnire cu reprezentanţii taximetriştilor, că vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, aceştia reclamând, printre altele, "concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii ilegale de taximetrie".
În mai multe rânduri taximetriştii din Bucureşti, dar şi cei din alte oraşe, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de serviciul de transport UBER.
”Vom promova în următoarea şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti un nou proiect de hotărâre ce va stabili norme şi reguli clare pentru toţi cei care practică taximetria în Capitală, astfel încât, atât bucureştenii, cât şi turiştii, să poată folosi acest serviciu cu încredere şi în deplină siguranţă, beneficiind de aceeaşi calitate a transportului în regim de taxi ca în marile capitale europene. Concret, prin noul regulament vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi si în regim de inchiriere, precum şi în cele ale HCGMB 78/2008 şi ale Codului Fiscal. Toţi cei care practică activitatea de taxi în Capitală vor fi obligaţi să respecte acest regulament. Îi anunţ pe toţi cei care practică taximetria că ne vom asigura, prin departamentele de resort, că acest regulament va fi respectat în integralitate”, a declarat Firea la întâlnirea care a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, cu reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.), potrivit News.ro.
Conform unui comunicat, reprezentanţii asociaţiei i-au prezentat primarului general o serie de revendicari ale asociaţiilor taximetriştilor licenţiaţi, care reclamă, printre altele, "concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii ilegale de taximetrie".
Firea a garantat că vor fi luate toate măsurile legale, astfel încât legislaţia de specialitate în vigoare să fie respectată de toţi cei care practică activitatea de taximetrie în Capitală.
Conform noulului regulament, operatorii de taxi vor fi obligati să aibă o ţinută civilizată, un limbaj adecvat, maşini curate şi care să garanteze siguranţa pasagerilor.
Primarul General a atras atenţia că persoanele care practică ilegal aceasta activitate "nu garantează siguranţa ceăţenilor, nefiind supuse niciunui control legal".
De asemenea, Gabriela Firea a propus ca Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Tehnologia Informaţiei şi Compania Municipală Managementul Traficului, să realizeze parteneriate cu structurile de taximetrie recunoscute pentru implementarea unor servicii online de rezervări, curse şi plată, facilitând accesul bucureştenilor la serviciile de taxi.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS