Concurenta acerba pentru joburile de manageri la companiile de stat. 300 de specialisti s-au inscris pentru 10 posturi
Asa cum a promis Fondului Monetar International, statul roman ar trebui sa angajeze in aceasta luna,primii manageri privati la companiile sale. 300 de specialisti, multi dintre ei straini, vor sa conduca TAROM, Compania de Drumuri, CFR infrastructura sau cele doua aeroporturi din Bucuresti. Astazi au fost depuse ultimele liste cu numele candidatilor, care in cel mai scurt timp se vor intalni cu ministrul Transporturilor, ca sa-si negocieze salariul.
Benoit Pleska, un belgian de 43 de ani, isi prezinta CV-ul impresionant. A stat zece ani in Romania, dar a plecat in Ucraina unde a pus pe picioare un lant de magazine. Acum isi doreste sa revina. Mai ales ca il asteapta familia si... cei trei cai ai sai.
"Ne place foarte tare in Romania, am trait aici 10 ani, intre 1995 si 2005, si pentru noi Romania este tara noastra acum”, spune Annick Pleska, sotia lui Benoit.
Asa ca domnul Pleska candideaza la functia de director al Companiei Nationale Drumuri. "Sunt foarte interesat de compania aceasta pentru ca are un impact extraordinar de mare asupra dezvoltarii Romaniei. Este posibil sa supravietuiesc cu salariul propus si am si afaceri”, spune Benoit Pleska, candidat la functia de director CNADNR.
Si compania Tarom cauta un manager, dar si cativa membri in Consiliul de Administratie. "Sunt avocat de business, am experienta, sunt in consilii de administratie. Aduc valoare adaugata, de ce nu si pentru companii publice?", explica Gabriel Biris, candidat la Consiliul de Administratie al Tarom.
Statul cauta directori pentru 10 companii, printre care se numara si CFR Calatori, Metrorex si Compania Aeroporturi Bucuresti. Cei 300 candidati propusi de firma de recrutare se vor intalni cu oficialii de la Transporturi pentru evaluare si un interviu in urma caruia vor fi alesi cei 10 norocosi. Ultimul cuvant il are ministrul Transporturilor.
Mai multe despre:
#companii de stat#CNADNR#manageri privati la stat#Ministerul Transporturilor#Tarom
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS