CE suspenda fondurile pentru transporturi si competivitate economica. Banii, blocati inca 2 luni
Comisia Europeana va notifica Guvernul, joi, privind intrarea in procedura de presuspendare a programelor operationale pentru Tranporturi si Competitivitate Economica, au declarat surse europene, citate de Mediafax.
Notificarea va veni sub forma unor scrisori adresate de comisarul european pentru dezvoltare regionala, Johannes Hahn, in care se va face referire la toate cele patru programe operationale- transporturi, competivitatea, regional si mediu pentru care Comisia Europeana a intrerupt platile la 1 iulie, in vederea efectuarii auditurilor.
Scrisorile vor fi trimise Guvernului, prin intermediul Reprezentantei Romaniei pe langa UE de la Bruxelles, iar dupa confirmarea primirii acestora va urma si anuntul public din partea Comisiei Europene.
Potrivit surselor mentionate, doua programe, Transporturi si Competitivitate Economica, vor intra in procedura de presuspendare, ceea ce inseamna ca blocarea platilor va continua pentru inca doua luni, putand fi reluate numai dupa ce partea romana va remedia deficientele constatate de Comisia Europeana, in urma auditurilor efectuate de Autoritatea Romana de Audit si misiunile de experti de la Bruxelles.
Totodata, procedura de presuspendare ar putea fi decisa si pentru inca unul dintre celelalte doua programe – regional sau mediu, numai pentru unul dintre cele doua existand certitudinea ca vor fi reluate platile.
Programul pentru Transporturi beneficiaza pentru exercitiul financiar 2007-2013 de o alocare de 5,7 miliarde de euro fonduri europene, dintre care au fost rambursati efectiv de catre Comisia Europeana numai 295 milioane euro (rata de absorbtie reala 6,46%). Programul pentru Competitivitate are alocate 2,55 miliarde de euro, fiind reusita absorbtia reala a numai 173 milioane euro (6,77%).
De asemenea, pentru POSDRU a fost anuntata de catre Comisia Europeana intrarea in faza de presuspendare inca din august, insa ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, previziona ca platile ar putea fi reluate abia in decembrie.
CE analizeaza situatia Programelor Operationale Sectoriale (POS) derulate de Romania si are in vedere o decizie de presuspendare, luand in calcul toate variantele, respectiv presuspendarea tuturor programelor, a unora dintre aceste programe sau doar a unor axe prioritare.
Potrivit sursei citate, avertismentul privind presuspendarea platilor CE a fost transmis autoritatilor romane in septembrie de catre Angela Martinez-Sarasola, sefa Unitatii pentru Romania din cadrul DG REGIO, prin intermediul Reprezentantei Permanente a Romaniei pe langa UE.
Cresterea ratei de absorbtie reala a fondurilor structurale si de coeziune fost, in luna septembrie, de doar 0,01%. Potrivit statisticii publicate de MAEur, la 30 septembrie rata de absorbtie reala pentru fondurile structurale si de coeziune disponibile prin cele sapte programe operationale a crescut la 9,70% fata de 9,69% la 30 august, in aceasta luna nivelul platilor directe de la Comisia Europeana crescand doar cu 1,19 milioane de euro.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS