CE aprobă schema de ajutor de stat a României de 4,4 mil. euro pentru aeroporturile regionale, pentru compensarea pierderilor generate de pandemie
Aeroportul International Bacau
Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor a României de 21,3 mil. lei (aproximativ 4,4 mil. euro) în vederea compensării operatorilor aeroporturilor regionale pentru pagubele suferite din cauza pandemiei, se arată într-un comunicat publicat luni de Executivul comunitar.
Pentru a limita răspândirea pandemiei, din 16 martie 2020 autorităţile de la Bucureşti au impus suspendarea graduală a majorităţii zborurilor comerciale către şi dinspre România.
Din cauza interzicerii zborurilor şi a restricţiilor de călătorie în alte state, companiile aeriene care operează pe aeroporturile regionale româneşti şi-au redus gradual cursele aeriene programate, culminând cu până la oprirea totală a operaţiunilor lor, în 25 martie 2020.
Până în 17 iunie 2020 nu au avut loc zboruri comerciale internaţionale pe aceste aeroporturi, astfel încât traficul de pasageri a fost aproape de zero. Operaţiunile de trafic aerian au început să fie reluate din iulie 2020
Conform schemei, de care vor beneficia operatorii aeroporturilor româneşti cu un trafic anual de pasageri între 200.000 şi trei milioane, autorităţile de la Bucureşti vor putea compensa acele aeroporturi pentru pierderile nete suferite în perioada 16 martie - 30 iunie 2020, din cauza măsurilor restrictive asupra serviciilor de transport aerian intern şi internaţional implementate de România şi de alte ţări.
Sprijinul public va lua forma granturilor directe, precizează Comisia Europeană.
Comisia Europeană a evaluat măsura conform cu Articolul 107(2)(b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFEU), care permite Executivului comunitar să aprobe măsurile de ajutor de stat acordate de statele membre pentru a compensa anumite companii pentru pagubele directe provocate de evenimentele excepţionale, cum ar fi pandemia de coronavirus.
Comisia Europeană a constat că măsura va compensa paguba care este direct legată de pandemia de coronavirus şi că măsura este proporţională, deoarece compensaţia preconizată nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru repararea prejudiciului.
Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
În temeiul Orientărilor Comisiei privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor, statele membre pot să sprijine întreprinderile aflate în dificultate, cu condiţia, în special, ca măsurile de sprijin public să fie limitate în timp şi ca amploare şi să contribuie la realizarea unui obiectiv de interes comun. Ajutorul pentru salvare poate fi acordat pentru o perioadă de maximum şase luni, timp în care compania să găsească soluţii de ieşire din situaţia de urgenţă.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS