Blue Air anunta intarzieri de 800 de minute pe cursele cu plecare din Bucuresti, din cauza unei defectiuni la sistemul de preluare a bagajelor de pe aeroport
 
            Intarzieri, aeroport
                        Compania low-cost Blue Air anunta ca a avut intarzieri totale de 800 de minute miercuri dimineata pe cursele cu plecare de pe Aeroportul Otopeni, acuzand infrastructura noului terminal.
	Potrivit unui comunicat al operatorului aerian, miercuri dimineata, cursele Blue Air cu plecare din Bucuresti Otopeni au avut intarzieri totale de 800 de minute.
	“Compania Blue Air a operat 11 zboruri si, din motive independente de noi, dar care tin de infrastructura noului terminal al Aeroportului International Henri Coanda (Otopeni), aceste intarzieri nu au putut fi evitate. In plus, plecarea cu intarziere a primelor zboruri ale zilei ne va afecta major si restul operarii de astazi, 24 august 2016”, infomeaza compania.
	Operatorul estimeaza ca, in total, miercuri vor fi afectati peste 6.100 de pasageri de intarzieri mai mari de 60 de minute.
	“Ne cerem scuze pe aceasta cale pasagerilor nostri si rugam autoritatile competente sa ia masurile care se impun pentru eliminarea problemelor de care ne lovim zi de zi in desfasurarea activitatii pe Aeroportului International Henri Coanda (Otopeni)”, mai precizeaza compania aeriana.
			Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti a transmis, printr-un comunicat, ca o serie de curse aeriene, care au decolat in cursul diminetii de miercuri de pe Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti, au avut intarzieri din cauza unei probleme aparute la sistemului de prelucrare a bagajelor de pe fluxul plecari.
		"Avand in vedere intarzierile la decolare ale unor zboruri, inregistrate pe Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti in cursul acestei dimineti, facem urmatoarele precizari: traficul de pasageri s-a desfasurat fara anulari pe intreaga durata a zilei; in cursul diminetii a aparut o neregularitate punctuala in functionarea unei parti de echipament a sistemului de prelucrare a bagajelor de pe fluxul plecari al Aeroportului International Henri Coanda Bucuresti. Toate sistemele si echipamentele au redevenit 100% functionale in cel mai scurt timp, fiind rezolvate cu operativitate in cursul diminetii", se arata in comunicatul citat.
Potrivit companiei, anumite curse au avut, in cursul diminetii, intarzieri la decolare, ca urmare a problemelor mentionate.
"Se investigheaza cauzele care au generat neregularitatile, pentru a preveni repetarea lor. Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti asigura pasagerii si companiile aeriene ca dispune de tehnica si personalul specializat in operatiunile aeroportuare si ca a luat masurile necesare pentru securitatea pasagerilor si pentru operarea in deplina siguranta a aeronavelor", se mai subliniaza in comunicat.
				Blue Air inregistreaza anul acesta cresteri semnificative, atat in privinta numarului de pasageri transportati, cat si al numarului de avioane care alcatuiesc flota. Compania estimeaza o crestere de 50% a traficului fata de anul precedent, la un total de 3,2 milioane de pasageri in 2016. De la sfarsitul lunii iunie, Blue Air opereaza o flota de 28 aeronave Boeing 737.
			
                Mai multe despre:
                #Blue Air#transport aerian            
        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
     stirileprotv.ro
					stirileprotv.ro VOYO
 VOYO

 RON
  RON RON
  RON RON
  RON RON
  RON (P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
             ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”             România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
             Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
             Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
             Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa             (P) De ce aleg românii să joace la pariuri
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
             (P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
             Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
             Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate             Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing             Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
 Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături             Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                             UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                             Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS
 RSS