Povestea produsului romanesc cumparat de peste 500 mil. de oameni, dispar tarifele de roaming si Merkel ii incurajeaza pe tineri sa plece de-acasa ca sa-si gaseasca joburi
In fiecare dimineata citim toate site-urile romanesti si straine si strangem stirile de top de la Bloomberg la Ziarul Financiar, pentru cel mai bun update. Urmareste Incont.ro pe site sau pe Facebook. Transmitem informatiile care fac toti banii. Powered by StirileProTV.
Povestea produsului romanesc cumparat de peste 500 de milioane de oameni
Florin Talpes si Bogdan Dumitru sunt oamenii din spatele imperiului Bitdefender, produsul romanesc care ajunge zi de zi la peste 500 de milioane de utilizatori din zeci de tari. Talpes explica parcursul companiei pornite alaturi de sotia lui in urma cu doua decenii, iar Dumitru vorbeste in premiera despre felul in care un tanar de 36 de ani a ajuns „super-creierul” responsabil inovatiile gigantului de securitate IT, scrie www.businessmagazin.ro. "Bitdefender a aparut abia in 2001 in urma unei greseli pe care am facut-o. Nu ne-am protejat marca pe piata nord-americana. Pe vremea aceea, credeam ca daca detii domeniul e suficient. Aveam domeniul avx.com, predecesorul Bitdefender, dar cand am dat drumul produselor pe piata americana ne-am trezit cu o procedura juridica„, isi aminteste astazi Florin Talpes. O companie din SUA cu afaceri de miliarde din domeniul electronic considera ca romanii le incalca brandul, iar businessul lui Talpes s-a vazut cheltuind peste o suta de mii de dolari pe serviciile avocatilor, bani care de altfel trebuia sa mearga inspre dezvoltarea afacerii.
Deprecierea leului da startul cresterii preturilor
Dupa cateva luni de apreciere constanta, analistii si economistii prognozau un leu tot mai puternic anul acesta, cu un prag de stabilitate in jurul a 4,3 lei/euro, prag aparat puternic de Banca Nationala. A fost insa suficienta o tulburare a apelor de pe pietele financiare internationale pentru ca moneda nationala sa piarda 6% in fata euro in doar cateva zile. Cadere care a dat peste cap toate estimarile si a aruncat in incertitudine toti investitorii, scrie www.capital.ro. In primul rand, trebuie vazut daca nu cumva economia Romaniei este cauza deprecierii. In cazul in care perspectivele sunt negative, este de asteptat ca si leul sa piarda din valoare. Dar economia a ramas relativ stabila, cu o evolutie buna in primul trimestru, bazata in principal pe cererea externa (exporturi). O problema este, in schimb, „contractia consumului guvernamental in contextul continuarii procesului de consolidare bugetara“, dupa cum arata Andrei Radulescu, senior investment analyst la SSIF Broker, care precizeaza ca structura PIB este formata in proportie de 75% de consumul privat si doar de 15% de cel guvernamental.
Preturi de 2013, conditii din secolul trecut. Turismul de pe litoral, compromis de rivalitatile dintre investitori
De prea multe ori oferta de turism e departe de ce gasesti cand ajungi la destinatie si te cazezi. La mare si la munte avem statiuni vestite, moderne pentru anii '70, cand erau si foarte cautate. Astazi se vede ca acolo lipsesc investiiile serioase si grija pentru turist. Cel mai bine se observa situatia la mare. Litoralul romanesc, inceputul unui nou sezon. Multe hoteluri saracacioase, modernizari putine, conditii de neacceptat in orice tara civilizata. Avem un potential urias, afectat insa de doua hibe mari, doua probleme uriase care prejudiciaza enorm turismrul romanesc. In primul rand, in Romania nu exista o viziune de ansamblu, nu avem o strategie care sa prevada masuri concrete pentru investitori, turismul nu este vazut unitar pe litoral. In al doilea rand, lipseste controlul din partea autoritatilor. Exista legislatie, dar nu se respecta. Degeaba scrie in norme negru pe alb ca hotelurile trebuie sa intruneasca anumite conditii, cat timp patronii stiu ca isi pot aranja apele, noteaza www.incont.ro.
Profit din legume bio: ce afaceri au corporatistii care au trecut la munca pamantului
Au lucrat timp de mai multi ani in cadrul multinationalelor, insa din ratiuni care tin fie de indeplinirea unui vis, fie de nevoia unei alimentatii sanatoase, au trecut la munca pamantului infiintand microferme ecologice. Desi este tipul de afacere in care profitul apare mai greu, antreprenorii cu care am discutat sustin ca mentalitatea romanilor – prefer un pui mare unui pui sanatos – este in schimbare, noteaza www.wall-street.ro. Fost cadru militar, Marin Dumbrava a investit in urma cu 3 ani intr-o microferma de legume bio situata la 15 km de Bucuresti, in comuna Joita. A pornit afacerea cu aproape un hectar pe care a incercat mai multe tipuri de culturi – de la rosii, ardei, vinete pana la castraveti – achizitionand semintele de la niste cunostinte din Braila. “Am construit afacerea pentru fiul meu, dar si din dorinta de a manca sanatos si curat”, spune agricultorul.
Cine e cel mai mare latifundiar al Romaniei, cat pamant are si ce face cu el
Un proprietar de oi din judetúl Hunedoara detine cea mai mare suprafata de teren din Romania, pe persoana fizica. Vinde anual peste 20.000 de oi la export, in special in tarile arabe, scrie www.economica.net. Potrivit datelor furnizate de catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), cel mai avut roman-persoane fizica este un oier din Hunedoara. Dumitru Andresoi detine 5.445 de hectare de teren ca persoana fizica si peste 30.000 de capete de oi. Suprafata de teren a hunedoreanului este insa de aproximativ 10.000 de hectare si nu se va opri aici. "Avem teren si pe persoana juridica. In total aproximativ 10.000 de hectare. Cu familia am vreo 20.000 de mame si 17.000 de miei. Ii tinem numai pentru carne", a declarat Andresoi. El spune ca vinde totul pe piata libera, iar carnea de la animalele lui ajunge in proportie de 90% la export, in tarile arabe-Siria, Arabia Saudita. "Nu exportam direct. Avem colaborari cu diverse firme. Noi ne ocupam doar de crestere. Toamna vindem cam 60% din efectiv, iar 40% ramane pentru reproducere", mai explica hunedoreanul, care asteapta reluarea exporturilor catre Turcia si Rusia.
Tarifele de roaming ar putea fi eliminate incepand cu iulie 2014
Incepand de anul viitor, utilizatorii de telefonie mobila vor putea sa efectueze apeluri, sa trimita mesaje si sa transfere date la aceleasi tarife ca in tara de origine atunci cand vor calatori in oricare dintre statele din Uniunea Europeana, potrivit noilor reforme din sectorul telecom votate saptamana trecuta de membrii Comisiei Europene, scrie Ziarul Financiar. CE se asteapta ca eliminarea tarifelor de roaming sa reduca veniturile operatorilor de telecom cu 2%, dupa ce timp de multi ani reglementarile din industria de profil s-au modificat astfel incat turistii si cei care calatoresc in interes de serviciu sa nu mai plateasca facturi exorbitante. Nicolae Oaca, analist al industriei de telecom, considera ca va dura mult pana se va ajunge la eliminarea completa a tarifelor de roaming.
Guvernul angajeaza tineri absolventi. Ce specializare trebuie sa ai ca sa lucrezi alaturi de premierul Victor Ponta
Studentii sau absolventii de programe universitare de licenta cu varsta de pana la 25 ani si cunostinte de baza in domeniul IT pot aplica pana la 1 iulie pentru un program de practica de specialitate (internship) la Cancelaria prim-ministrului sau Secretariatul General al Guvernului. Actiunea este initiata in baza programului de guvernare, care prevede crearea unui sistem real de internship in administratia publica centrala si locala pentru studentii cu rezultate deosebite, informeaza Executivul, potrivit www.incont.ro. Un program de internship presupune un stagiu de practica la locul de munca pentru cariere profesioniste, destinat studentilor sau absolventilor de studii universitare, prin care acestia se pot familiariza cu specificul unei structuri si cunosc fluxul de activitati sprijinind direct angajatii la indeplinirea activitatilor zilnice.
Merkel ii incurajeaza pe tinerii europeni sa plece de-acasa, daca vor sa isi gaseasca de munca
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, spune ca cei 3,6 miloane de tineri aflati in somaj ar trebi sa fie dispusi sa se mute, daca isi doresc un loc de munca. Intr-un interviu acordat BBC, aeasta a descris nivelul somajului in randul celor cu o varsta mica, drept “o criza uriasa”, Merkel criticand si in alte dati tari precum Spania si Grecia, pentru aceasta problema. “Nu mi se pare corect ca ei sa plateasca nota de plata pentru ceva ce nu au facut. Dar nu au incotro. Trebuie sa produca lucruri si sa ofere servicii pe care noi sa le putem vinde”, a spus Merkel. Aceasta a mai adaugat ca tinerii trebuie sa fie dispusi sa aiba o mai mare mobilitate, dandu-i exemplu pe nemtii din estul Germaniei, care si-au gasit de lucru dupa ce s-au reorientat catre sudul tarii.
Acuzatii gave la adresa Marii Britanii: interceptari telefonice si internet monitorizat, la summitul G20 din 2009
Mai multe telefoane au fost puse sub urmarire si o serie de internet café-uri false au fost deschise, in 2009, in Londra, cu scopul de a strange informatii despre aliatii Marii Britanii, relateaza in exclusivitate cotidianul britanic The Guardian. Aceasta inseamna ca atat politicienii locali, cat si cei straini invitati sa ia parte la cele doua intalniri ale G20 in 2009, in Londra, au avut calculatoarele monitorizate si discutiile telefonice interceptate, la ordinul guvernului britanic, potrivit unor documente citate de The Guardian. Mai mult, unii delegati au fost chiar pacaliti sa foloseasca anumite internet café-uri, pentru ca serviciile secrete britanice sa poata avea acces la transmisiile de date si schimburile de e-mailuri. Informatia vine intr-o perioada in care tara se pregateste sa organizeze o intalnire cu statele din G8, toate facand subiectul monitorizarilor din 2009, lucru ce ar putea da nastere unor tensiuni printre oficialii invitati la meeting.
Burberry, brandul iconic al Marii Britanii, salvat din anonimat de catre o americanca
Angela Ahrendts, din Indiana, este directorul executiv al Burberry, si unul dintre cel mai bine platiti manageri din Marea Britanie. Conform Business Insider, numai in 2012 aceasta a castigat 17 milioane de lire sterline pentru conducerea unuia dintre cele mai importante si mai vizibile branduri din industria modei. “Intotdeauna am stiut ca moda va fi destinul meu. Daca va uitati in anuarul meu din liceu, o sa vedeti ca la 16 ani stiam exact ce vreau sa fac”, spune Ahrendts. In ultimii sapte ani, aceasta a reusit sa transforme Burberry, un brand cu o istorie de 157 de ani, dar cunoscut mai degraba pentru sepcile de baseball pe care le producea, in cel mai mare nume de pe scena modei britanice, si un veritabil adversar pentru case de moda importante din Paris si Milano. De asemenea, a ridicat considerabil preturile, ceea ce face ca afacerea sa valoreze acum cu doar o fractiune mai putin decat Marks & Spencer.
Ideea neobisnuita prin care Google vrea sa asigure internet in zonele izolate
Gigantul american si-a propus sa foloseasca baloane pentru a livra internet gratuit in zonele izolate sau sarace, informeaza Washington Post. Astfel, baloanele cu heliu ar circla in intreaga lume, echipate in asa fel incat sa poata transmita semnal WiFi. Google a anuntat sambata ca are pregatite 30 de baloane de acest fel care sa survoleze cerul Noii Zeelande, pentru a furniza conexiune la internet in zonele rurale sau sarace. Experimentul, denumit Project Loon, a fost pus la punct de catre tehnicienii din laboratorul ultra secret Google X, din Silicon Valey, acelasi loc din care au iesit ideile pentru masinile care se conduc singure si ochelarii echipati cu computere si comenzi vocale. Reprezentantii Google au declarat ca, desi sunt constienti ca unele idei sunt prea fanteziste pentru a produce bani, le dau curs incercand sa rezolve unele din marile probleme mondiale si sa atraga mai multi clienti.
Sfaturi de colectionar: Acum este cel mai bun moment pentru investii in arta
Acum este un moment prielnic pentru achizitia obiectelor de arta contemporana, desi preturile nu au fost niciodata mai mari, sustine Howard Rachofsky, un colectionar din Dallas, citat de Bloomberg. Rachofsky, fost manager al unui fond de investitii, si sotia sa, Cindy, se afla la Art Basel, cel mai mare targ de profil dedicat lucrarilor de arta din secolele 20 si 21. “Piata pentru lucrari de arta si trofee nu a fost niciodata mai puternica. Sunt multe lucrari la un nivel mai modest, create in special de catre atisti aflati la inceput de drum, ce reprezinta oportunitati”, spune Rachofsky, in varsta de 69 de ani. Cuplul este pasionat de operele de dupa razboi, din Europa si America, si si-a decorat locuinta din Dallas cu lucrari minimaliste si de tip Arte Povera, investitnd atat in artisti consacrati, cat si in cei tineri, in prag de afirmare.
Pe acelasi subiect: