De ce se depreciaza leul

Moneda nationala a suferit o depreciere relativ puternica in ultima saptamana, de la 4,33 la 4,41 lei pentru un euro. Pe fondul unor puternice miscari pe piata internationala, si leul a prins contextul din regiune. Investitorii straini au inceput sa se retraga in fata unor perceptii de risc crescande. In timp ce majoritatea bancilor centrale au aratat tendinte de a relaxa politica monetara, Rezerva Federala Americana, FED, a dat semnalul ca s-ar putea retrage din politicile de relaxare cantitativa (quantitative easing). Pietele din Europa Centrala si de S-E au simtit impactul deciziilor luate la nivelul inalt al bancilor centrale si asta s-a simtit cel mai puternic asupra monedelor locale. Investitorii straini, puternic expusi la activele de risc ale statelor emergente, in principal obligatiuni de stat, au inceput sa scoata banii. Acestia au renuntat la randamentele inalte venite din bonduri, pe fondul aversiunii la risc, scrie www.economica.net.

Cele mai bune imprumuturi "Prima Casa"

Programul „Prima Casa“ a fost cel care a tinut in viata creditul imobiliar, intr-o perioada in care bancile au suflat si in iaurt dupa ce s-au fript cu restantele uriase la imprumuturile acordate entuziast inainte de criza. Programul, care presupune impartirea garantiei intre stat si institutiile de credit, are marele avantaj ca permite achizitia unei locuinte cu avans de doar 5%, de trei-cinci ori mai mic decat la ipotecarele standard. Creditul este insa limitat la 57.000 de euro (echivalent lei). Ofertele bancilor sunt in multe privinte aproape identice, date fiind limitele de dobanda impuse prin lege, dar exista cateva aspecte care fac diferenta (inclusiv comisioanele). O analiza Capital a desemnat creditele in lei acordate de CEC, Piraeus, BRD si BCR ca fiind cele mai bune din piata. Tot CEC are si cel mai bun imprumut in euro, urmata insa de Millennium, OTP, Banca Romaneasca si BRD, mai scrie www.capital.ro.

A facut de la zero o afacere cu 2.000 de angajati pe care a vandut-o la 30 de ani pe milioane de euro

I-au placut de mic copil animalele, insa, desi a absolvit medicina, nu a facut cariera din pasiunea sa. Mihai Preotescu s-a angajat in 2003 la o firma de direct mail - „asa a fost primul contact cu zona de distributie de materiale publicitare" - iar in 2007, impreuna cu doi parteneri, a fondat PostMaster. Mai bine de jumatate din pliantele publicitare din cutiile postale din Romania sunt livrate de compania pe care a fondat-o in urma cu sase ani si de care inca se leaga planurile sale de viitor. Firma are aproape 2.000 de angajati, din care cei mai multi se ocupa propriu-zis de distributia in teren. Clientii sai sunt de regula companii cu rulaje de zeci sau sute de milioane de euro anual care nu si-au creat strategia in Romania, ci o urmeaza pe cea care functioneaza de multi ani in tarile lor de origine - „sunt obisnuiti si stiu sa consume servicii de distributie adresata (in cazul clientilor cash & carry) sau neadresata", scrie Business Magazin.

Dacia se apropie de o cota de piata de 5% in Franta

Inmatricularile de autoturisme noi Dacia in Franta au crescut cu numai 0,4% in mai, la 6.832 de unitati, o incetinire puternica fata de ritmul din lunile precedente, insa pentru primele cinci luni inregistreaza cel mai puternic avans, de 18,1%, la 37.179 de unitati. Piata autovehiculelor noi din Franta a ramas pe scadere puternica, chiar daca declinul s-a mai temperat fata de inceputul anului. Inmatricularile din Franta au scazut cu 10,3% in mai, la 148.554 de unitati, in timp ce in primele cinci luni reculul a fost de 11,9%, la 840.185 de unitati, potrivit datelor anuntate, luni, de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile. Cota de piata a Dacia a avansat in mai de la 4,11% anul trecut la 4,6%. Dacia a consemnat un avans al vanzarilor de peste 19% in aprilie, dupa o crestere de aproape 30% in martie. Dacia Sandero a urcat pentru primele cinci luni pe pozitia a opta in topul celor mai bine vandute autoturisme din Franta, dupa ce in ianuarie-aprilie ocupa locul zece, potrivit Ziarului Financiar.

Rata de absorbtie a fondurilor europene s-a dublat fata de anul trecut

Potrivit Ministerului Fondurilor Europene, luna trecuta, rata de absorbtie a fondurilor europene a ajuns la 15,18%, in crestere cu 32% fata de inceputul anului si cu 103%, in raport cu aprilie 2012. Pe 30 aprilie 2012, rata de absorbtie era de 7,46%, iar, in decembrie 2012, de 11,47%. Suma totala atrasa de Romania din fondurile structurale si de coeziune a ajuns la peste 2,9 miliarde de euro, la sfarsitul lunii mai, de la 2,2 miliarde, in decembrie 2012, si 1,43 miliarde, in aprilie 2012. In ultimele zile din luna mai, Comisia Europeana a rambursat Romaniei noi fonduri in valoare de aproximativ 155 de milioane de euro, potrivit www.manager.ro.

Pariul pe aur: Pretul metalului pretios se indreapta din nou catre pragul de 1.000 de dolari

Pretul la aur a avut in ultimii ani o evolutie spectaculoasa, de la 800 de dolari pe uncie la inceputul lui 2009, depasind 1.900 de dolari in toamna lui 2011. Economistul Nourile Roubini scrie, in ziarului britanic The Guardian, ca acestea reprezinta semne clare ale unei bule speculative. Asa ca acum, asemenea tuturor bunurilor a caror crestere valorica nu a fost una sanatoasa, ci artificiala, fara sa se bazeze pe principiul cererii si al ofertei, si aurul are de suferit. Daca la un moment dat entuziastii prognozau preturi de pana la 5.000 de dolari pe uncie in cativa ani, rezultatele au demonstrat contrariul, pretul acestuia scazand cate putin de la luna la luna. In acest moment, metalul pretios se tranzactioneaza cu aproximativ 1.300 de dolari, insemnand cu aproape 30% mai putin fata de valoarea maxima atinsa in 2011. Pana in 2015 se va ajunge cel mai probabil la un pret de 1.000 de dolari, sustin analistii, pe fondul unei ameliorari treptate a crizei financiare si a stabilizarii din piata.

Era jocurilor de pe internet apune. Zynga face concedieri masive si inchide din birouri

Zynga, cel mai mare producator de jocuri online, a anuntat ca va concedia 580 de angajati, adica 18% din totalul staff-ului, si va inchide mai multe birouri, din cauza rezultatelor dezamagitoare inregistrate de jocurile din afara seriei FarmVille, informeaza Bloomberg. Conform declaratiilor emise de oficialii companiei, reducerile vor insemna o economisere de pana la 80 milioane de dolari in taxe si se vor face treptat, pana in luna august. Mark Pincus, directorul executiv, sustine ca jucatorii au inceput sa renunte la aplicatiile de pe Facebook, tot mai multi indreptandu-si atentia catre cele disponibile pe dispozitivele mobile, si recunoaste ca singura cale spre salvare o reprezinta inovatia continua. Restructurari asemanatoare au mai avut loc si anul trecut, cand s-a renuntat la 5% din staff si au fost inchise birourile din Boston si Austin, Texas, oprindu-se totodata si productia anumitor jocuri.

Africa ar putea fi motorul cresterii economice in urmatorii ani

Africa va fi un motor pentru cresterea economica mondiala, in urmatoarele decenii, iar Japonia trebuie sa investeasca mai mult pe acest continent”, a spus prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, preluat de BBC. Declaratiile sale, la sfarsitul unei conferinte de trei zile ce a avut loc in Yokohama, asupra dezvoltarii Africii, sunt intarite si de angajamentul luat de Japonia, privind acordarea unui ajutor de 32 miliarde de dolari trimis in Africa, inclusiv bani pentru a tine sub control militantii islamisti, sub forma unui pachet de investitii pe cinci ani. Potrivit presei locale, Japonia ar fi ingrijorata ca Republica Chineza si-a consolidat deja pozitia pe continentul negru. “Africa va deveni urmatorul centru de crestere economica in urmatoarele decade, pana la mijlocul acestui secol, asa ca acum este timpul sa investim acolo. Japonia nu se va folosi numai de resursele naturale din Africa, ci vrem sa industrializam tara, pentru a genera locuri de munca si prosperitate.”, a preciat Abe, dupa ce criticii au acuzat in repetate randuri China ca doar trage foloase de pe urma bogatiilor africane.

Bursa din Turcia s-a prabusit din cauza protestelor

Pietele de capital din Turcia au inregistrat o scadere puternica luni, dupa ce investitorii s-au speriat de protestele tot mai puternice impotriva guvernului, transmite CNN Money. Indexul pietei din tara a scazut cu 8%, pe fondul revoltelor care au inceput vineri, ca reactie la planul oficialilor de a demola un parc din Istambul, centrul comercial al Turciei. Desi au inceput timid, demonstratiile au capatat amploare de-a lungul weekend-ului, pe masura ce tot mai multi oameni li se alaturau, devenind cele mai mari proteste din timpul regimului prim-ministrului Recep Tayyip Erdogan, care a preluat functia in urma cu zece ani. Piata bursiera din tara se afla pana acum pe un trend deosebit de favorabil, indexul de schimb national inregistrand o valoare de patru ori mai mare fata de sfarsitul lui 2008. O perioada prelungita de proteste va afecta insa puternic acest lucru, mai ales ca Turcia se bazeaza pe capitalul strain si turism.