Actiunile Apple ating cotatii-record. Compania redevine cea mai valoroasa din America
Actiunile Apple au atins cel mai inalt nivel de pana acum, in sedinta de tranzactionare de luni, pana la valoarea de 413 dolari, pe o piata bursiera in scadere.
Actiunile au crescut cu 3,2% fata de valoarea de vineri si au facut ca valoarea companiei sa ajunga la 383 de miliarde de dolari, pe o piata bursiera in cadere, potrivit Huffington Post.
In aceste conditii, Apple a redevenit cea mai valoroasa companie din America, iar Exxon Mobil trece pe locul doi, cu o capitalizare de 358 de miliarde de dolari.
Cotatiile Apple au crescut la niveluri-record chiar daca demisia sefului Apple, Steve Jobs, pe 24 august, a facut ca actiunile sa se prabuseasca. A doua zi, pe 25 august, actiunile companiei au inchis la valoarea de 373 de dolari.
Analistii JP Morgan spun ca Apple va lansa doua modele de telefoane in aceasta toamna - un iPhone 5, versiunea mai subtire si cu caracteristici mai bune decat iPhone4, precum si un iPhone 4 destinat pietei chineze.
Citeste si