Ministrul muncii, Olguta Vasilescu, a spus ca toata lumea se speria de scaderi de salarii, dar a sustinut ca reducerea salariului nu se va aplica decat pentru numite persoane care au ajuns la o remuneratie foarte mare, nu pentru categorii intregi de personal.

Presedintele CNSLR Fartia, Leonard Barascu, a criticat plafonarea prin legea salarizarii a sporurilor in sistemul sanitar la doar 30% si a cerut sa se prevada ca Guvernul poate acorda, prin hotarare, sporuri si peste acest plafon. De asemenea, el a cerut cresteri salariale mai mari pentru categorii precum chimistii, biochimistii si asistentii medicali.

La randul sau, presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a atras atentia asupra unor inadvertente din textul legii care ar putea ridica, in opinia sa, probleme legate de interpretarea unitara a actului normativ de catre responsabilii de resurse umane ai institutiilor. Hossu a criticat diferentierea prin sporuri intre salariati, spunand ca cel care trebuie sa reflecte pozitia ocupata in institutie sa fie salariul de baza, in vreme ce sporurile sa vina in mod ”exceptional si conjunctural”.

”O problema de fond de care lumea se sperie este ca salariile vor fi, in plata, mai mici decat cele existente azi. Asta creeaza premisele unei tensiuni sociale si va avea ca efect actiuni mult mai ample decat cele de azi din strada”, a mai atras atentia Bogdan Hossu, potrivit News.ro.

Dumitru Coarna, de la Sindicatul Politistilor, a sustinut ca a identificat o serie de articole neconstitutionale in cadrul legii salarizarii si, de asemenea, a criticat plafonarea sporurilor, despre care a spus ca, dupa intrarea in vigoare a actului normativ, va duce la scaderea salariilor aflate in prezent in plata.

Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a spus ca a retinut observatiile facute de sindicate, iar corectiile se pot face in cadrul dezbaterilor din comisia de munca a Senatului. In ceea ce priveste scaderea unor salarii dupa intrarea in vigoare a legii salarizarii, Vasilescu a explicat ca acest lucru se va intampla doar acolo unde in prezent pentru unele functii din anumite institutii se platesc sume exagerate.

”Este adevarat ca sunt si persoane - atentie, nu familii ocupationale, nu este vorba de categorii intregi de bugetari - ci persoane la care vor scadea aceste salarii, tocmai pentru ca s-au dus atat de sus incat nu am putut sa le echilibram nici macar pentru anul 2022", a spus ministrul Muncii, care a dat exemplul unui salariu pentru o functie de conducere in ANAF de 14.244 de lei, in conditiile in care pentru o functie similara in celelalte ministere salariul este 7.000 de lei.

"Oricat am fi incercat sa ii crestem pe ceilalti e clar ca nu puteam sa ii aducem la nivelul de 14.000 si atunci vor ajunge toti in 2022 la 12.884 de lei", a spus Vasilescu.

Senatorii opozitiei au criticat de asemena legea salarizarii despre care au spus ca are probleme de constitutionalitate, va duce la scaderea unor salarii si lasa povara pensiilor de serviciu pe umerii viitorului Guvern.

”Se incalca o procedura parlamentara cu radacina in prevederile constitutionale. Cu logistica ministerului a fost intocmit acest proiect legislativ, a fost oferit parlamentarilor si apare la noi in Senat ca si proiect parlamentar. De ce nu apare ca proiect guvernamental? Nu cumva pentru ca pe proiect al Guvernului ministrul Finantelor trebuie sa asume raspundere personala de sustenabilitate cu cifre? (...) Nu cifrele lipsesc? Lipseste punctul de vedere al Ministerului Finantelor”, a spus vicepresedintele Comisiei de munca, senatorul PNL Carmen Harau.

Ea a mai atras atentia ca in lege e vorba de amputari salariale si ca media salarizarii din anumite familii ocupationale este lezata de proiectul de lege. De asemenea, Harau a atras atentia ca legea lasa in sarcina viitorului Guvern situatia pensiilor de serviciu.

In replica, ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, a spus ca, dupa adoptarea legii salarizarii, trebuie analizata si situatia din sistemul de pensii.

"Pensiile militare au fost inghetate deocamdata. Sigur ca ele nu vor fi inghetate pana in 2022. (...) Dupa ce terminam cu salarizarea, vom intra intr-o discutie foarte aplicata pe legislatia pensiilor din Romania pentru ca si acolo avem discrepante infiorator de mari. Adica persoane care la ora actuala au indemnizatia sociala minima, asa numita pensie sociala, care a ajuns acum la 520 de lei, au ajuns sa fie egali cu persoane care au muncit 15 ani si au cotizat la sistemul de stat. Este clar ca trebuie sa facem si acolo corecturile pe care le-am avut si aici", a spus Olguta Vasilescu.

Si senatorii USR si PMP au ridicat obiectii fata de proiectul legii salarizarii.

"Am spus intotdeauna ca legea aceasta este foarte necesara si am discutat in Comisie de foarte multe ori de ea (...) Doamna ministru si Guvernul au spus ca aceasta lege repara anumite inechitati salariale existente in sistemul public. Unde sunt inechitatile daca le-a identificat si cum repara aceasta lege inechitatile reperate? Pe ce anume s-a fundamentat impactul proiectului? Nu am vazut o cifra care sa ne spuna unde sunt salariati, din ce familii ocupationale si care e structura acestor salarii”, a spus senatorul USR Florina Presada.

Angajatii din finante au organizat, luni, un protest spontan si ameninta cu noi proteste, pentru ca, spun ei, noua lege a salarizarii le va diminua salariile cu pana la 35%.

Ministrul Muncii si presedintele pSD, Liviu Dragnea, au promis ca legea salarizarii va fi adoptata pana pe 1 iulie.