Cum scapi de clauzele abuzive ale bancii? Vezi VIDEO!
Vrei sa iesi castigator din razboiul cu banca pe tema OUG 50? Nu ai primit actul aditional sau l-ai primit, dar iti este total nefavorabil? De ce sa nu accepti o dobanda mai mica daca este variabila? Afla sfaturile pe care le-a dat la videochatul incont.ro avocatul Gheorghe Piperea, reprezentantul mai multor grupuri de clienti nemultumiti de la Volksbank, BCR si Raiffeisen!
LIVE TEXT DECLARATII GHEORGHE PIPEREA:
- Trebuie sa dai raspuns in cele 15 zile
- Pasivitatea este cea mai mare problema
- Pana pe data de 19 septembrie ordonanta trebuie implementata
- Daca nu ai semnat actul aditionat inseamna ca ramane in vigoare contractul cu toate clauzele abuzive, cu dobanda mare si asa mai departe.
- Daca nu dai niciun raspuns pana la termenul limita, banca poate considera aprobarea ta tacita
- Procesul individual dureaza foarte mult si este foarte scump. Este o cale de neurmat!
- Daca nu ai semnat actul aditional, bancile pot sa iti trimita notificare de reziliere si atunci trebuie sa returnezi creditul integral. Aici, este o mare problema!
- Nimic nu impiedica banca sa rezilieze contractul.
- O banca mare a considerat aceasta ordonanta ca fiind ilegala si d-abia acum a inceput sa trimita notificari pentru actele aditionale. Clientii ei vor avea foarte putin timp la dispozitie.
- Vom vedea cel mai probabil mii de oameni saptamana viitoare la cozi ca sa isi ia acte aditionale. Vorbim de o banca mare.
- Trebuie sa informati banca in scris ca refuzati sa semnati actul aditional.
- Din cate stiu eu, ANPC crede ca trebuie schimbate contractele din dobanda fixa in dobanda variabila cu schema transparenta, dar nu este corect. Nu ar trebui ca un client sa accepte inlocuirea dobanzii fixe cu una variabila pentru ca peste niste ani EURIBOR poate sa o ia in sus rau de tot.
- Profiturile bancilor sunt afectate nu de aceste comisioane si recalculari de dobanzi ci de creditele neperformante pe care le-au dat, de escrocheriile la care au fost supusi, de problemele interne pe care le-au lasat sa creasca.
- Datorita unor promotii desfasurate in urma cu cativa ani de zile, in cazul unor clienti marja era de 0,0%. Acum, aplicandu-se noua ordonanta marja nu va mai fi de 0% ci de 7-8%, dar atentie marjele nu pot fi modificate decat cu acordul ambelor parti. Unele banci cred ca vor face afaceri din astea la nesfarsit.
- Comisionul de risc este redenumit acum in comisioane "legale" acum, dar nu este corect. Nu acceptati comisionul de risc mascat!
- Comisionul de risc este ilegal. Este o clauza abuziva calificata drept asa intr-o reglementare din anul 2000. Comisionul de risc este o asigurare a bancii ca daca pierde bani de la alt client, trebuie sa platesti tu.
- Sunt banci care au credite neperformante si 20% din total portofoliu.
- Cand nu vor mai putea sa faca provizioane pentru aceste credite neperformante, bancile vor trebui sa le transforme in pierderi.
- Comisionul de risc este un fel de taxa pe care banca o incaseaza de la cei buni platnici.
- Din cei 4 milioane de clienti ai bancilor, poate un milion, sa zicem, au credite neperformante. Poate insa ca peste un an, inca un milion vor fi in exact aceeasi situatie. Daca tu iei bani de la toti cei 3 milioane de buni platitori si vrei sa-ti acoperi pierderile pentru cei un milion, s-ar putea sa iti mai aduci inca un milion de clienti intr-o situatie de neplata.
- Pentru Roxana: Raspunsul este Nu si Nu. (Aveti mai sus explicatii!)
- Pentru Marius: Cel mai probabil va ofera in loc de oferta de dobanda fixa de 10% o dobanda variabila de 9,75%. Va puteti trezi cu 14-15% mai tarziu putin.
- Trebuie inregistrat la banca un refuz de a semna actul aditional respectiv si trebuie scris acolo ca va rezervati dreptul de a da banca in judecata pentru a acoperi acest risc.
- Pentru Bogdan: Banca nu poate stabili prin simpla ei vointa un indice de referinta. Este o reglementare din 2006. De atunci e in vigoare! Deci este ilegal un astfel de comportament din partea bancii. Eu am vazut astfel de indici. Sunt scrisi cu font 8, iti trebuie o lupa sa iti dai seama ce scrie acolo. Trebuie sa insisti foarte mult ca sa primeste indicii respectivi.
- Pentru d-na Maier: Trebuie sa cereti in instanta repunerea in echlibru contractual si trebuie sa cereti eventual suspendarea aplicarii contractului si revenirea la situatia initiala. Situatia in care se afla persoana in cauza este foarte dificila. E cinic sa-i raspunzi ca trebuia sa prevada. Nu tine de ordonanta 50. Contractul acesta se poate transforma intr-o situatia de pierdere pentru persoana respectiva.
- Pentru Cosmin: Bancile sunt obligate sa scrie in DAE. Contractul trebuia modificat intre timp. Banca este tentata sa ia acum EURIBOR la 1% si sa puna marja la 5-6%. Daca marja este stabilita dupa o formula care este neinteligibila, nu se poate modifica.
- Sunt contracte care au clauze abuzive. De exemplu, dobanda este fixa 6%, dar imediat dupa scrie ca banca isi rezerva sa modifice nivelul dobanzii fixe in anumite situatii. Aceasta clauza este abuziva si poate si trebuie sa fie scoasa din contract.
- Un client a obtinut in instanta, la Pitesti, sa scoata din contract aceasta dobanda a bancii dupa o formula necunoscuta de calcul si pana la urma clientul a platit mult mai putin. Jurisprudenta este acum valabila. UE ne ajuta in acest caz. Din 2007, UE a stabilit ca un precedent judiciar este valabil si in Romania, fiind izvor de drept.
- Pentru Mihaela Andries: Are dreptul sa ceara toate anexele si are dreptul sa refuze semnarea actului aditional. Comisionul de risc este ilegal din 2000. Este clauza abuziva. El era ilegal dinainte de OUG 50. Are dreptul in justitie sa ceara restituirea lui.
- Din ordonanta 50 si din luarile de pozitie ale ANPC, exista interpretarea ca daca nu se spune clar ca dobanda este FIXA, exista o problema si poate fi folosita ordonanta ca sa fie transformata intr-una variabila cu formula de calcul transparenta.
- Aplicarea de catre instanta pe EURIBOR doar si fara marja. Precedentul judiciar ne arata ca se poate stabili o dobanda fixa de 1%.
- Marja respectiva nu se poate modifica decat cu acordul clientului. Am mai spus o repet.
- Solutia este procesul civil impotriva bancii si nu facut de o persoana impotriva bancii, ci de un grup de persoane.
- Daca nimeni de la banca respectiva nu a primit notificare, atunci este problema bancii. Daca este o intarziere, s-a pierdut actul pe undeva pe drum, trebuie sa verifice, sa se duca la banca. Pasivitatea este cea mai proasta solutie.
- Daca judecatorul are un dosar cu 300 de reclamanti, va trebui sa rezolve mult mai repede acest dosar. Ii va fi teama sa nu se trezeasca intr-o sala plina de 300 de oameni. Nu spun ca vor castiga clientii care se unesc, dar spun ca este mai bine sa se uneasca.
- La 150 de persoane, 200 de euro este onorariul pe persoana. Poate fi vorba si de 100 de euro pe persoana. Cu cat creste numarul de persoane, cu atat mai mult scad costurile. Pot fi costuri si de 20 de euro.
- Ordonanta nu are cum sa aplica doar contractelor de pe 21 iulie incolo. Nu are cum sa se intampla doar asa. La noi, sunt 8 milioane de credite luate sa zicem de 4 milioane de clienti.
- Ar fi si o incalcare a Constitutiei.
Ordonanta 50/2010 a fost aprobata pentru a proteja consumatorul roman de credite, dupa o lunga perioada in care banca centrala nu a facut altceva decat sa se asigure ca bancile nu vor avea probleme daca vor acorda imprumuturi in "conditii prea relaxate".
Insa, bancile au inventat in tot acest timp tot felul de comisioane "pentru a se proteja", iar BNR a inchis ochii.
Acum, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a pregatit aceasta ordonanta 50, care ar trebui sa le asigure milioanelor de clienti accesul la o formula de calcul transparenta a dobanzii si in acelasi timp sa nu lase bancilor la indemana mai mult de patru comisioane.
Numai ca, bancile sunt inventive si incearca in foarte multe feluri sa-si conserve veniturile sau macar sa se puna la adapost.
Pe acelasi subiect: