Salariul mediu a scăzut în prima lună a anului. Doar câștigurile bugetarilor au crescut în ianuarie
            Afaceri, birou, angajati, interviu, joburi
                        
            Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut la 2.936 lei în luna ianuarie a acestui an, un declin de 0,7% faţă de luna decembrie a anului trecut.        
        
	De asemenea, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.837 lei, cu 2% mai mic faţă de aceeaşi perioadă, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
	Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice - 6.768 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.718 lei).
	Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 18,2%.
	"În luna ianuarie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării, în luna decembrie 2018, a premiilor ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte/proiecte) sau a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici", precizează INS.
	Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în silvicultură şi exploatare forestieră (minus 30,3%) şi în extracţia cărbunelui superior şi inferior (minus 28,2%) iar cele mai mari creşteri în extracţia minereurilor metalifere (plus cu 25,4%) şi în construcţii (plus 25,3%).
	În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: învăţământ (+9,9%), administraţie publică (+6,2%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (+3,2%).
	Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114,4%. Indicele câştigului salarial real a fost de 98,5% pentru luna ianuarie 2019 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 206,9%, cu 3,2 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2018.
	Prețurile au crescut și în ianuarie și în februarie
	Preţurile de consum au crescut cu 0,79% în februarie 2019, comparativ cu luna anterioară, în timp ce rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,83%. Rata în inflației a urcat pe fondul scumpirii alimentelor cu 4,46%, a mărfurilor nealimentare cu 3,74% şi a serviciilor cu 3,08%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.
	În ianuarie, rata anuală a inflaţiei a fost de 3,3%.
	"Preţurile de consum în luna februarie 2019 comparativ cu luna februarie 2018 au crescut cu 3,8%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2018 - februarie 2019) faţă de precedentele 12 luni (martie 2017 - februarie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,5%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,1%", se spune în comunicatul INS.
	Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 3% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,1 pentru finalul anului viitor, a anunţat, în luna februarie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.
	BNR estima în noiembrie 2018 o inflaţie de 2,9% pentru finalul acestui an şi de 3,2% pentru 2020.
	Conform BNR, rata anuală a inflaţiei va continua să scadă până în trimestrul III din 2019 (2,4%), pe seama componentelor exogene şi ale coşului de consum.
	Ulterior, se va repoziţiona şi menţine în jumătatea superioară a intervalului ţintei ca urmare a epuizării efectelor favorabile ale reducerilor preţurilor combustibililor şi citricelor de la finalul anului 2018, dar şi pe seama contribuţiei în creştere a inflaţiei de bază.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS