"Romania, TE IUBESC": Statul roman arunca pe fereastra milioane de euro in numele batranilor
Stirile ProTV au demarat campania "Tu stii ce mai fac parintii tai?", campanie care a fost vazuta si in prima editie din cel de-al XII-lea sezon al emisiunii de anchete jurnalistice "Romania, te iubesc".
Prin campania „Tu stii ce mai fac parintii tai”, stirile ProTV cer autoritatilor sa-si indrepte atentia spre batranii aflati in nevoie. Sa aloce fonduri, sa dea si sa aplice legi, sa suplimenteze numarul de locuri in camine.
Generatia de romani care a luat calea Vestului a lasat acasa nu doar copii, ci si parinti si bunici, oameni in varsta, multi dintre ei neputinciosi. Si nu putini: dupa estimari neoficiale, ar putea fi vorba de un milion de batrani. Solutii pentru ei sunt, insa Guvernul si primariile nu au legi sau macar o strategie. Se poate si altfel, se poate ca la batranete viata sa decurga normal, cu bucurii si mai ales cu respect.
Duminica, de la ora 18:00, Paula Herlo si Anca Nastasi au prezentat, pe larg, situatia dramatica in care se afla in jur de un milion de varstnici din Romania.
In caminele de batrani din Romania nu sunt nici 10.000 de locuri. Absolut insuficient fata de cate ar fi necesare. Intre timp, insa, exista camine ridicate de stat care stau pustii din lipsa unei strategii.
In toata tara sunt 103 camine de stat, avand in total aproximativ 8.000 de locuri. Cum nevoia e uriasa, guvernantii s-au gandit sa faca in acelasi timp o fapta buna si o economie. In 2011, chiar de ziua pacalelii, au inchis 67 de spitale si au propus transformarea lor in azile de batrani. Primarii urmau sa faca renovari pe banii comunitatii locale, iar Guvernul sa plateasca salariile si cheltuielile de intretinere.
O solutie minunata in teorie, dar nefunctionala in practica, deoarece costurile erau prea mari. Dupa ce primariile au renovat cladirile, cheltuiala finala cu fiecare pensionar ajungea la 2.100 de lei, din care statul suporta 1.400. Restul ar fi trebuit platit de varstnici care abia se descurca cu pensii de 3-400 de lei. Mai mult, conform legii, contributia pensionarului in caminul de stat nu poate depasi 60% din venit. Asa ca Guvernul finanteaza camine de batrani fara batrani.
Pentru acoperisuri aurite se gasesc bani
Alte 20 de camine nou construite din bani publici stau pustii de cativa ani. Autoritatile au ingropat in ele 400 de milioane de euro, dar n-au mai prevazut bani si pentru functionarea lor. In 2011, "Romania, TE IUBESC" atragea atentia asupra acestei risipe. In 2014, risipa continua.
In zona Fagarasului, de exemplu, sunt sute de batrani parasiti iar caminul construit de guvern ar putea adaposti macar 50 de suflete. Cu toate acestea sta gol. Din cei 400.000 euro alocati unei cladiri goale, Guvernul ar fi putut ajuta mii de batrani la domiciliu. Un exemplu rusinos de risipa si lipsa de coordonare:guvernul a cheltuit fara sa-i pese ce se alege de proiect, iar primaria nu e in stare sa administreze. Nici nu se pune problema unui parteneriat cu biserica. Catedrala cu acoperisul poleit cu aur, devenita emblema Fagarasului, are nevoie de bani pentru sfintire.
In Italia, rai. In Romania, iad
Nimanui nu-i pasa de nevoile batranilor. Singura lor speranta e intoarcerea acasa a copiilor plecati in alte tari, unde ingrijesc parintii altora. In Italia, statul si biserica pun pret pe viata bunicilor. La biserica, doamnele de varsta a treia se intalnesc la un bingo si un pahar de sampanie. Parintele afla imediat cand un enorias e la ananghie. Daca nu poate plati o infirmiera acasa, batranul e ajutat sa ajunga la camin, unde administratori sunt calugarite catolice. Iar angajatii, infirmieri si asistente, sunt de obicei romani. Italienii si-au dat seama ca statul e cel mai prost administrator si prefera sa co-finanteze servicii de calitate in parteneriate public-privat.
In Romania, unde trimit bani asistentele si infirmierii, parintii si bunicii lor sunt ingrijiti insa in camine incropite din resturi, in conditii de mizerie. In materialul video puteti vedea cum arata un astfel de camin improvizat dintr-un fost spital de stat. Pentru masa batranilor gazduiti aici, statul cheltuieste 8 lei pe zi, iar ca sa fie admisi trebuie sa demonstreze nu ca au nevoie de ingrijire ci, dimpotriva, ca sunt sanatosi si se pot descurca si singuri.
Pe acelasi subiect: