In lipsa controalelor si a unor reguli clare, imbracamintea de proasta calitate, plina de compusi chimici periculosi, a umplut piata. Legislatia nu le impune producatorilor si importatorilor analize de laborator care sa depisteze substantele periculoase din tesaturi. Iar autoritatile nu pot face nimic alergand din cand in cand dupa etichete false.

Jumatate din vanzarile de haine noi din Romania au loc in zone publice, scapate de sub control, unde nu exista restrictii si nici nu se respecta vreun standard european. In plus, Romania importa anual si sute de tone de haine uzate despre care iarasi nu stim cum au fost fabricate. Si acestea se vand fara a fi verificate, multe dintre ele la kilogram, in piete sau pe internet. Legea spune clar: eticheta trebuie sa contina datele de identificare ale producatorului, tara de origine dar si compozitia fibroasa.

Pe langa imbracamintea neetichetata si cea la mana a doua, ne mai confruntam cu o problema. Una din 4 haine scoase la vanzare in Romania e contrafacuta, arata estimarile. Adica 30-40% din totalul pietei.

Iar aceste falsuri nu le gasim doar in piete sau buticuri, ci si in magazine de renume. Hainele de firma pot fi falsificate atat de bine incat putini isi mai dau seama. O astfel de imbracaminte poate arata identic cu cea originala, de la model, pana la eticheta si logo. Doar materialul face diferenta. Pentru ca poate fi de proasta calitate si plin de compusi chimici periculosi. Singura verificare pe care o puteti face este dupa codul de bare, pe care il gasiti pe eticheta produsului de marca. Acest cod va permite sa verificati pe internet autenticitatea produsului.

Conform unui raport al Autoritatii Nationale de Administrare Fiscala, in ultimii doi ani, vamesii au confiscat imbracaminte in valoare de aproape 3,5 milioane de euro. Volumul mare de produse false are si el o explicatie. O lege mult prea blanda, devreme ce nimeni nu pateste nimic. Cine e prins cu imbracaminte contrafacuta primeste doar o amenda de maximum 10.000 de lei.

90% din retinerile noastre vin din China. Adica din afara spatiului comunitar si a legilor europene. Un amanunt extrem de important daca ne apucam sa analizam cantitatea de substante chimice din hainele pe care le purtam. Si daca studiem modul in care acestea ne pot afecta sanatatea.

Un raport al Agentiei Suedeze pentru Produse Chimice arata ca aproximativ 200 dintre ele sunt o amenintare pentru oameni. Chimicalele din haine pot modifica sistemul hormonal, pot modifica ADN-ul uman si pot cauza cancer.

Regulamentul Uniunii Europene interzice folosirea multora dintre aceste substante periculoase. Dar ce folos, daca cele mai multe haine vin de pe alte continente, cum ar fi Asia, de pilda, de unde importam tone de imbracaminte tratata anti mucegai, in timpul transportului maritim.

Am cumparat dintr-o piata un prosop cu imprimeuri colorate, fara nicio eticheta si un tricou pe care scrie 100% bumbac. Ca sa verificam totusi compozitia fibroasa a acestor materiale dar si cat de periculoase pot fi in contact cu pielea, am ajuns la Institutul National de Cercetare si Dezvoltare pentru Textile si Pielarie unde vor fi testate. Rezultatele analizelor ne-au confirmat banuielile. Produsele testate de noi contin compusi chimici, peste limitele admise. Si ar trebui imediat retrase de la comercializare.

Iuliana Dumitrescu, cercetator stiintific: "Am facut la un moment dat un studiu luand de pe piata o multitudine de articole, nu numai confectii ci si draperii, covoare, lenjerii de pat. A fost surprinzator sa constatam ca multe dintre ele contin o cantitate de 100 de ori de exemplu mai mare de formaldehida."

Formaldehida produce iritatii foarte grave, la fel ca multe alte substante, prezente si ele in hainele pe care le purtam zi de zi. Doctor Brindusa Petrutescu, medic alergolog, povesteste ca in ultimii ani tot mai multi pacienti i-au trecut pragul.

Un studiu Greenpeace, care a vizat 20 dintre cele mai cunoscute branduri de haine din lume, a demonstrat ca hainele verificate contineau etoxilat de nonilfenol - o substanta chimica definita de Parlamentul European ca fiind periculoasa pentru om si otrava pentru mediu. Majoritatea acestor haine fusesera fabricate in Asia.

Citeste continuarea pe www.stirileprotv.ro.