Preturile in Romania au crescut mai mult ca in statele cu economii dezvoltate. Tara noastra a inregistrat cea mai ridicata inflatie din UE
Inflatia anuala din Uniunea Europeana a urcat in luna mai la 1,6%, in timp ce preturile de consum din zona euro au crescut in medie cu 1,4%, iar Romania a inregistrat cea mai puternica rata de majorare a preturilor din UE, potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat.
In luna aprilie, inflatia din UE a fost de 1,4%, iar cea din zona euro de 1,2%.
Cele mai scazute rate ale inflatiei din UE in luna mai au fost inregistrate in Grecia (-0,3%), Letonia (-0,2%) si Cipru (0,2%).
Romania a avut cea mai ridicata inflatie din UE in mai, de 4,4%, urmata de Estonia (3,6%) si Olanda (3,1%), se arata intr-un comunicat al Eurostat, institutul de statistica al Comisiei Europene.
Datele Eurostat se refera la indicele armonizat al preturilor de consum (IAPC), scrie Mediafax.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent


Ultimul Vermeer />
RSS