Referendum 2012 vs 2007: Program prelungit cu 4 ore, 1.000 de sectii in plus si cvorum la urne
Referendumul din 29 iulie pentru demiterea presedintelui Traian Basescu necesita pentru validare prezenta la urne a 9.154.307 de alegatori, in timp ce, la scrutinul similar din 2007, prezenta a fost de 8.135.272 de persoane, insa de data aceasta programul de vot a fost prelungit cu patru ore.
De aceasta data, vor fi peste 1000 de sectii de votare in plus fata de 2007, cu un cost suplimentar pentru organizare de 35 de milioane de lei.
Peste 1068 de sectii de votare in plus si program prelungit de patru ore
Numarul de alegatorilor inscrisi in listele electorale la referendumul din 2007 s-a ridicat la 18.301.309 de persoane, intervalul orar pentru votare fiind de la 08.00 la 20.00, spre deosebire de referendumul din 29 iulie, cand urnele se vor deschide la ora 07.00 si se vor inchide la ora 23.00.
In 2007, numarul sectiilor de votare s-a ridicat la 17.480, dintre care 1.220 de sectii in Bucuresti, iar 186 de sectii de votare in diaspora, informeaza Mediafax.
La referendumul de duminica sunt anuntate 18.548 de sectii de votare, dintre 1235 in Capitala si 306 in strainatate. Acelasi tip de buletin de vot, in format A5, a fost stabilit atat la referendumul din 2007, cat si la cel din 2012. De asemenea, in cazul proceselor verbale care centralizeaza rezultatul votului, acestea sunt similare cu cele din momentul referendumului de demitere a presedintelui din 2007.
Fara declaratii pe propria raspundere la vot
Atat la referendumul din 29 iulie, cat si la scrutinul din 2007, este posibil votul la orice sectie de votare de pe teritoriul tarii, fie pe pe lista electorala permanenta, in cazul in care alegatorul se afla in localitatea de domiciliu, fie pe lista suplimentara.
Totusi, in 2007 Guvernul a introdus obligativitatea completarii unei declaratii pe propria raspundere, in care alegatorul sa mentioneze ca nu a mai votat in alta sectie de votare, in timp ce la referendumul din 2012 acest lucru nu a fost solicitat de catre Guvern.
Cu toate acestea, dupa scrutinul din 19 mai 2007, Autoritatea Electorala Permanenta a semnalat intr-un raport de activitate faptul ca procedeul de depistare a votului multiplu a fost aproape imposibil.
AEP a depistat la acel moment doar 3 persoane care au votat de mai multe ori. Principalele motive au fost legate de faptul ca "in declaratiile alegatorilor, in loc de Codul Numeric Personal au fost completate seria si numarul actului de identitate, nume si prenume, cifre care nu reprezentau codul numeric personal (12,14,15 cifre in loc de 13 cifre cate sunt cuprinse in structura codului numeric personal) sau nu s-a completat nimic".
De asemenea, AEP semnalase ca in multe cazuri nu fusesera completate nici declaratiile pe propria raspundere, iar "unele liste electorale suplimentare sunt scrise indescifrabil", ori "s-au trecut informatiile de pe acelasi act de identitate (serie si numar) la mai multe persoane inscrise intr-o lista electorala suplimentara".
Durata campaniei electorale pentru cele doua referendumuri este similara. Practic, in 2007 durata alocata bataliei electorale a fost de trei saptamani si trei zile, respectiv din 24 aprilie, pana in 18 mai. Pentru referendumul din 29 iulie campania electorala a este de exact trei saptamani, incepand pe 7 iulie, si finalizandu-se pe 28 iulie.
Organizarea referendumului, cu peste 35 de milioane de lei mai scumpa
Bugetul alocat de Guvern pentru organizarea referendumului din 29 iulie se ridica la 95,6 de milioane de lei, spre deosebire de costurile pentru organizarea scrutinului 2007, care au ajuns la 60 de milioane lei.
Referendumul din 2007, cu prezenta sub 50% la urne
In cazul referendumului pentru demiterea presedintelui din 2007 s-au prezentat la urne 8.135.272 de oameni, fiind inregistrata o prezenta de 44,45%. Au fost inregistrate 2.013.099 (24,75%) de voturi pentru demiterea lui Traian Basescu si 6.059.315 (74,48%) impotriva demiterii sale. In diaspora au fost exprimate 75.027 de voturi, 70.044 fiind impotriva demiterii, 4.741 pentru demitere si 242 de voturi nule. In total, la referendumul din 2007, 62.858 de voturi au fost declarate nule.
Daca scrutinul din urma cu cinci ani a fost validat de Curtea Constitutionala, chiar si cu o prezenta la vot de sub 50%, de aceasta data, in urma modificarii Legii referendumului, trebuie sa se prezinte la urne peste 50% dintre cetatenii cu drept de vot inregistrati in listele electorale.
Mai precis, din totalul de 18.308.612 de alegatori inscrisi in listele electorale, potrivit Ministerului de Interne, vor trebui sa se prezinte la urne 9.154.307 de persoane pentru validarea scrutinului. O alta deosebire este aceea ca prezenta la referendumul de duminica ar putea fi influentata de apelul PDL si al presedintelui suspendat Traian Basescu la boicotarea scrutinului.
In cazul in care la urne se prezinta mai putin de jumatate din alegatori, scrutinul este declarat invalid de catre Curtea Constitutionala, iar, potrivit Hotararii Parlamentului din 6 iulie privind convocarea referendumului, Legislativul "va lua act de hotararea acesteia si va decide asupra procedurii de urmat".