Proiect de lege: Salarizare în funcție de studii. Angajații, împărțiți în 11 categorii de pregătire
Un nou proiect de lege depus la Senat prevede stabilirea unei ierarhii a salariilor în funcţie de studiile absolvite de către angajaţi.
Potrivit proiectului, vor fi introduşi, pentru toţi angajaţii din economia naţională, coeficienţi de raportare la salariul minim, pe 11 categorii de pregătire şi studii.
Proiectul de lege "pentru stabilirea indicatorilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia naţională" a fost depus săptămâna trecută la Senat și este semnat de 38 de deputaţi PSD, PNL, USR, ALDE şi UDMR, inclusiv ministrul Muncii, Marius Budăi, scrie Mediafax.ro.
"Cuantumul salariului de bază minim se stabileşte prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii", se arată în proiectul de act normativ.
Astfel sunt reglementate 11 categorii de pregătire, de la muncitori necalificaţi, a căror salariu este cel minim, până la absolvenţii de studii superioare de lungă durată cu doctorat în domeniul activităţii desfăşurate, ale căror venituri trebuie asigurate prin multiplicarea salariul minim cu coeficientul de 2,8.
Propunerea este înregistrată pentru dezbatere la Senat, ca prim for sesizat, în procedură de urgenţă. Camera Deputaţilor este decizională în acest caz.
De la 1 ianuarie 2019, România are trei salarii minime pe economie: unul pentru studii medii (2.080 lei brut/1.263 lei net) unul pentru studii superioare (2.350 lei brut/1.413 lei net) și unul pentru sectorul construcțiilor (3.000 lei brut/2.362 lei net).
Pe acelasi subiect: