Premiera in istoria de 109 ani a Loteriei Romane. Primele extrageri din an nu au putut avea loc, dupa expirarea contractului cu Intralot, care administra sistemele informatice
Loteria Romana. Foto: Mediafax
Primele trageri loto din acest an vor avea loc duminica, 11 ianuarie, un anunt in acest sens fiind facut de Loteria Romana inca de la sfarsitul lui 2014, in 30 decembrie.
"Nu se poate spune ca au fost anulate tragerile de duminica, 4 ianuarie, intrucat am anuntat inca de la sfarsitul lui 2014 ca urmatoarele trageri vor avea loc in 11 ianuarie", au precizat oficiali ai companiei Loteria Romana, citati de Mediafax.
Compania tine sa sublinieze, intr-un comunicat, ca nu a anulat tragerile de duminica, 4 ianuarie, si nici pe cele de joi, 8 ianuarie. "CN Loteria Romana SA isi poate stabili propria politica de marketing si vanzari", se mai precizeaza in comunicatul dat publicitatii dupa ce in presa au aparut informatii conform carora tragerile de duminica si joi ar fi fost anulate.
In urma ultimelor trageri din 2014, care au avut loc in 30 decembrie, categoria I a jocului Loto 6/49 are un report de peste 3,7 milioane de lei (aproximativ 833.000 de euro), iar cea de la Joker, de peste 3 milioane de lei (aproximativ 675.000 de euro).
Pe de alta parte, ministrul Finantelor, Darius Valcov, a anuntat, in 29 decembrie, ca Loteria Romana nu va mai prelungi contractul cu firma Intralot (Grecia), care expira la finele acestui an, dar va negocia contracte cu o parte din subcontractorii Intralot si va asigura functionarea sistemului prin specialisti proprii, a declarat ministrul Finantelor, Darius Valcov.
"Contractul cu firma Intralot, privind administrarea si gestionarea tuturor jocurilor loteristice, nu se va prelungi. Actualul act aditional, prin care s-a prelungit acest contract, este in vigoare pana in data de 31 decembrie. In urma discutiilor avute, am decis de comun acord cu conducerea Compania Nationala Loteria Romana SA, ca aceasta sa efectueze demersurile necesare pentru incheierea de contracte cu o parte din subcontractorii Intralot, in vederea asigurarii functionarii sistemului Loto, in continuare, fara nicio modificare", s-a aratat intr-o declaratie de presa transmisa de Darius Valcov.
Potrivit ministrului Finantelor, contractul cu Intralot a incetat in ultima zi din 2014, iar conducerea Loteriei a dat asigurari ca tragerile Loto nu vor suferi modificari de niciun fel, in urma intreruperii contractului firma greceasca.
"Totodata, Compania Nationala Loteria Romana a inceput demersurile pentru ca din ianuarie 2015 sa asigure functionarea intregului sistem prin specialisti proprii", a mai spus Valcov, in declaratia de presa.
Loteria Romana si Intralot au inceput sa colaboreze in 2003, printr-un contract pe zece ani care viza jocuri loteristice si servicii suport si care a expirat in decembrie 2013. Dupa expirarea contractului, acesta a fost prelungit prin acte aditionale.
Anul trecut, Consiliul Concurentei a amendat cu 16,85 milioane lei (aproximativ 3,76 milioane euro) Compania Nationala Loteria Romana, Intralot SA Integrated Lottery Systems and Services, Intracom Holdings, pentru intelegeri anticoncurentiale. Conform contractului care a expirat in 2013, Intralot primea 7,5% din incasarile totale de la loto, pentru asistenta tehnica oferita in exploatarea aparaturii electronice.
Tot anul trecut, in august, Loteria Romana a solicitat oferte tehnice si financiare pentru implementarea unui sistem de jocuri loteristice si servicii suport. Solicitarea se referea atat la ofertarea unui pret global pentru achizitia serviciului la cheie, cat si ofertarea unui procent din profitul brut (GGR) obtinut in urma asocierii Loteriei cu contractorul, ambele pe o perioada de 10 ani.
Cea mai avantajoasa oferta a fost inaintata de Intralot, asa cum reiese dintr-o analiza proprie a Loteriei, dar si dintr-un raport al casei de avocatura tuca Zbarcea si Asociatii, angajata in acest sens.
Mai multe despre:
#Loteria Romana#jocuri de noroc
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS