Polițiștii și angajații din penitenciare ies în stradă. Ce nemulțumiri au
Protest politisti
Ofiţeri, agenţi de poliţie şi penitenciare şi rezervişti militari vor protesta, joi şi vineri, în Capitală, cerând condiţii de lucru mai bune, o salarizare echitabilă pentru personalul în activitate şi încetarea discriminării pensionarilor militari.
Joi, protestul va avea loc, începând cu ora 9,00, în faţa sediului Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar de la 12,00, la sediul Ministerului Justiţiei. Vineri, de la 8,30, protestul continuă la Palatul Parlamentului.
"Acţiunile de protest se suprapun cu Reuniunea Informală a Consiliului JAI (Justiţie şi Afaceri Interne), la nivel de miniştri, iar prin pichetările comune ale instituţiilor sus-amintite, dorim să atragem atenţia asupra unor probleme care afectează drepturile şi interesele personalului activ şi în rezervă din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională", se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).
Potrivit sursei citate, salariile personalului din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost îngheţate prin ordonanţe de urgenţă care au suspendat în mod repetat aplicarea legii cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice (L153/2017) şi care "au dezechilibrat acest pretins cadru unitar al salarizării în sectorul public prin discriminarea acestui domeniu de activitate".
"Printr-o scamatorie legislativă (OUG 59/2017), pensiile militare au fost reduse cu peste 30%, fiind eliminate de facto drepturi obţinute în vederea pensionării: Semnul onorific 'În Serviciul Patriei' (L574/2004), majorarea pentru fiecare an peste vechimea în serviciu minimă necesară pentru pensionare (L223/2015, art. 29 lit b) şi contribuţia individuală suplimentară la pensie (L223/2015, art. 108). Pentru personalul în activitate din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, alocaţiile bugetare aferente îmbunătăţirii condiţiilor de lucru şi asigurării dotărilor şi logisticii s-au redus continuu, pentru personalul din penitenciare acestea fiind de 3 ori mai mici în 2019 faţă de 2017, în pofida faptului că bugetul instituţiei a avut un trend crescător", menţionează FSANP.
La acţiunile de protest organizate de către Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Forumul Structurilor Asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională sunt invitaţi să participe toţi angajaţii şi rezerviştii din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
"În cazul în care guvernanţii nu vor răspunde pozitiv solicitărilor noastre, acţiunile de protest vor continua pe termen nelimitat", avertizează FSANP.
Pe acelasi subiect: