Pe ce-și cheltuiesc românii banii și diferențele dintre generații. Millennials si Generația Z își depășesc frecvent bugetul, iar Baby Boomers economisesc cel mai mult
            Bani, portofel, saracie
                        
            Cele mai importante cheltuieli ale românilor sunt legate de alimentaţie şi de locuinţă și există diferenţe mici între generaţii, potrivit unui studiu realizat de Golin şi iSense Solutions.         
        
	Studiul vizează utilizatorii de internet din mediul urban clasificaţi în patru generaţii distincte, respectiv Baby Boomers (55 - 65 ani), cu un buget mediu personal pe lună de 2.407 lei, Generaţia X (39 - 54 ani) - cu un buget de 2.759 de lei, Millennials (24 - 38 ani) - 2.305 lei şi Generaţia Z (18 - 23 ani) - 914 lei.
	“Millennials sunt mai independenţi în ceea ce priveşte deciziile de cumpărare, dar îşi depăşesc bugetele lunare. Baby Boomers şi reprezentanţii Generaţiei Z economisesc cel mai mult, în timp ce aceia din Generaţia X au cele mai mari venituri, dar şi împrumută cele mai mari sume de bani. Acestea sunt doar câteva diferenţe dintre cumpărătorii din ziua de azi”, se arată în cercetarea realizată de Golin şi iSense Solutions.
	Cheltuielile cu alimentaţia sunt considerate foarte importante de 83% dintre reprezentanţii Generaţiei X, 81% dintre Millennials, 81% din Generaţia Z şi 79% dintre Baby Boomers.
	“Cheltuielile cu locuinţa sunt importante pentru 80% dintre Millennials şi Generaţia Z, 76% din Generaţia X şi 72% dintre Baby Boomers. În schimb, apar diferenţe mai mari în cazul altor categorii de produse şi servicii. Spre exemplu, tinerii din Generaţia Z şi Millennials acordă o importanţă mai mare cumpărăturilor de îmbrăcăminte, încălţăminte şi produse de îngrijire personală, faţă de celelalte generaţii (64% vs. 54% dintre Baby Boomers şi 53% din Generaţia X). Cheltuielile pentru creşterea copiilor sunt mult mai importante în cazul Generaţiei X (62% vs. 48% Millennials şi Generaţia Z, 35% Baby Boomers). De asemenea, activităţile de relaxare sau dezvoltare personală sunt mai importante pentru Millennials şi Generaţia Z (46%), decât pentru Generaţia X (41%) sau Baby Boomers (35%). Tot tinerii sunt cei care acordă o mai mare importanţă donaţiilor şi acţiunilor de caritate (22% Millennials şi Geneneraţia Z vs. 17% Generaţia X şi 16% Baby Boomers)”, se arată în document.
	În fiecare lună, cei mai mulţi bani se duc pe mâncare (753 de lei) şi pe cheltuielile legate de locuinţă (680 de lei), categorii care fac parte din cheltuielile lunare ale tuturor românilor.
	"Cei care au credite sau datorii alocă pentru acestea un buget mediu lunar de 734 de lei. De asemenea, un părinte cheltuieşte, în medie, 398 de lei lunar pentru creşterea copilului. Portofelul românilor se goleşte şi pentru îmbrăcăminte/încălţăminte şi îngrijire personală (285 lei, luând în considerare doar consumatorii care cheltuiesc bani lunar pentru această categorie de produse şi servicii), economii/asigurări facultative (239 lei), transport personal/public (203 lei), investiţii (161 lei), relaxare şi dezvoltare personală (158 lei), animale de companie (112 lei) şi donaţii/caritate (44 lei)", informează studiul citat.
	Potrivit acestuia, cei mai economi sunt Baby Boomers, 54% dintre aceştia reuşind să pună deoparte bani lunar, faţă de 49% din Generaţia Z, 45% dintre Millennials şi 43% din Generaţia X. Totuşi, luând în considerare sumele de bani economisite, Generaţia X conduce cu 459 lei/lună în comparaţie cu Baby Boomers (409 lei/lună), Millennials (350 de lei/lună) şi Generaţia Z (312 lei/lună).
	"La polul opus, Millennials se încadrează cu cea mai mare dificultate în bugetul lunar, 28% dintre ei recunoscând că îl depăşesc, faţă de 21% din Generaţia Z, 20% din Generaţia X şi 19% dintre Baby Boomers. Generaţia X este pe primul loc nu doar la cele mai mari sume economisite, ci şi la cele mai mari sume împrumutate. Astfel, reprezentanţii Generaţiei X care nu se încadrează în bugetul lunar îl depăşesc, în medie, cu 457 lei/ lună, faţă de Millennials - 419 lei/lună, Generaţia Z - 364 lei/lună, Baby Boomers - 305 lei/lună", menţionează sursa citată.
	Studiul a inclus un eşantion de 500 de respondenţi, utilizatori de internet din mediul urban, cu vârsta 18 - 65 de ani. Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro, în luna aprilie 2018, şi sunt reprezentative la nivel urban. Rezultatele studiului au un grad de eroare de + /-4,38%, la un nivel de încredere de 95%.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS