"La suspectul Oprescu nu s-a aplicat procedura flagranta conform Codului de procedura penala. (...) Din considerente de tactica a anchetei, nu a fost oprit in momentul savarsirii persupusei fapte, ci imediat dupa. A fost citat cu mandat de aducere. Ca si un detaliu tehnic, potrivit Codului de procedura penala, nu se pot efectua perchezitii domiciliare, dupa orele 20,00, deci perchezitiile pe timp de noapte. Avand in vedere ca in aceasta cauza sunt suspectate si alte persoane, din considerente de ancheta, acesta a fost citat cu mandat de aducere la scurt timp dupa comiterea presupusei fapte", a declarat procurorul sef al DNA.

Kovesi a explicat ca o parte din bani au fost gasita cu ocazia perchezitiei corporale asupra lui Sorin Oprescu, o parte la domiciliul acestuia, iar o alta parte din bani a fost gasita asupra unui martor, care a fost audiat in aceeasi zi.

"Ordonanta de retinere a fost emisa la ora 12:33, timp in care, de la momentul in care a fost citat, pana s-a emis ordonanta de retinere, s-a efectuat o perchezitie corporala, i s-au adus la cunostinta invinuirile si a fost audiat in prezenta avocatilor. Ce este important, toate activitatile procedurale care au avut loc in acest dosar au fost verificate de instanta de judecata cu ocazia judecarii propunerii de arestare preventiva. Procurorii au respectat toate procedurile legale, in ceea ce priveste derularea acestei anchete", a adaugat procurorul sef al DNA.

Sorin Oprescu a fost arestat sambata noapte pentru 30 de zile, el fiind acuzat de procurorii DNA de luare de mita.

Laura Kovesi: Dosarul lui Oprescu a fost deschis in acest an. Nu a fost o sesizare de la serviciile de informatii

Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a declarat marti ca dosarul primarului Sorin Oprescu a fost deschis de procurori in primavara acestui an, in urma unor plangeri formulate de doua persoane, iar in acest caz nu a existat o sesizare de la serviciile de informatii.

"Dosarul a fost deschis ca urmare a unor plangeri formulate de doua persoane fizice, altele decat persoana care a oferit in seara de 5 septembrie banii primarului. Persoana care a oferit acesti bani nu are calitatea de denuntator, ci are calitatea de suspect. El a fost propus cu masura arestului la domiciliu in cursul zilei de ieri, masura care a fost si aprobata de instanta de judecata. Deci, el se afla in arest la domiciliu si are calitatea de suspect si nu de denuntator. Dosarul a deschis in primavara acestui an, ca urmare a unor plangeri formulate de persoane fizice. Nu a fost o sesizare venita de la serviciile de informatii, nu a fost o sesizare din oficiu, ci doua persoane fizice au depus o plangere, daca nu ma insel, la sfarsitul lunii martie", a spus Kovesi, prezenta marti al sediul CSM.

Kovesi a infirmat faptul ca fiul lui Oprescu ar avea vreo calitate in acest dosar sau in alte dosare de la DNA.

Pe de alta parte, Kovesi nu a dorit sa raspunda unor intrebari ale jurnalistilor, care doreau sa afle daca Sorin Oprescu mai este vizat si in alte dosare deschise de DNA sau daca serviciile de informatii procurorilor in legatura cu alte fapte ale primarului.