Numaratoare inversa pentru concertul Iron Maiden! 21.000 de bilete vandute. VIDEO
Mai sunt 3 zile, pana cand membrii trupei Iron Maiden vor sosi la Cluj Napoca, pentru concertul incendiar promis. Gazdele se pregatesc de zor pentru a-i multumi pe britanici, care vor nu mai putin de 88 de camere de hotel, vin frantuzesc scump, prosoape de bumbac si maseuri experimentati. Toate pretentiile rockerilor vor fi indeplinite, cu o exceptie: nu au la dispozitie un aeroport corespunzator, pe care sa poata ateriza avionul formatiei, un Boeing 757, pilotat de insusi vocalistul Bruce Dickinson.
Avionul trupei Iron Maiden, supranumit Ed Force One, nu va ateriza la Cluj Napoca, pentru ca lungimea pistei este prea mica, si presupune anumite restrictii de greutate pentru Boeingul 757. Pilotul aeronavei, adica vocalistul Bruce Dickinson, a decis ca cel mai sigur este sa aterizeze la Budapesta.
De la Budapesta, cei de la Maiden se vor imbarca intr-un avion mai mic. Nu se stie inca daca va fi un AN-2, aparatul pe care Bruce il incerca tot pe cerul romanesc, in urma cu trei ani.
In zona de culise, membrii trupei vor sa aiba la dispozitie 12 cabine. Doua dintre acestea vor fi destinate chitaristului si tobosarului, pentru repetitii individuale inainte de concert.
Artistii au mai specificat ca vor avea nevoie de peste 200 de prosoape, atat in culise, cat si pe scena, insistand ca acestea sa fie de culoare neagra.
Pentru a se destinde inainte de concert, membrii Iron Maiden si-au dorit ca o maseza profesionista sa fie disponibila la locatie, cu doua ore inainte de a urca pe scena, avand pregatite doua camere pentru relaxare.
In ceea ce priveste preferintele culinare ale celor de la Iron Maiden, ele cuprind meniuri cat mai echilibrate: fripturi cu garnitura de legume, multe salate, fructe proaspete, branzeturi si peste. Artistii au solicitat, de asemenea, ca in culise sa aiba la dispozitie numeroase bauturi racoritoare, vin rosu si alb, votca si nu mai putin de sapte tipuri de bere.
Concertul Iron Maiden, ce va avea loc duminica la Cluj-Napoca, in parcarea Polus Center Mall, este organizat de Imagistica si Iconica. In deschidere va canta una dintre cele mai reprezentative trupe ale rock-ului autohton, Cargo.
Biletele sunt disponibile la pretul de 100 de lei in reteaua magazinelor Diverta si la punctele de vanzare mentionate pe site-ul www.servuscluj.ro.
Pentru concertul de la Cluj Napoca s-au vandut pana acum mai bine de 21.000 de bilete, iar organizatorii promit un spectacol cu totul special. Meteorologii le dau fanilor inca o veste buna: duminica, vremea se anunta perfecta, fara strop de ploaie.
Concertul Iron Maiden face parte din turneul mondial "The Final Frontier", turneu ce anunta aparitia albumului cu acelasi nume, primul material discografic de studio Iron Maiden dupa o pauza de aproape patru ani.
In 2006, Iron Maiden a lansat albumul "A Matter of Life and Death", material care a atins primele pozitii in topurile din 40 tari. Albumul a fost promovat prin turneul "A Matter Of Life and Death World Tour", care a cuprins 28 de concerte in Europa, toate sold-out.
Grupul este format din Steve Harris, Bruce Dickinson, Dave Murray, Adrian Smith, Janick Gers si Nicko McBrain.