Ministrul Energiei nu știe cum vor fi protejaţi consumatorii vulnerabili şi recomandă jurnaliştilor să citească strategia energetică. Documentul nu prevede nicio măsură
Anton Anton
Ministrul Energiei, Anton Anton, nu a ştiut să răspundă întrebărilor privind modul în care vor fi protejaţi consumatorii vulnerabili de energie şi a recomandat jurnaliştilor să citească strategia energetică pentru a găsi răspunsul, document care însă nu prevede nicio astfel de măsură, potrivit Agerpres.
Anton a participat, miercuri dimineaţa, la Conferinţa Cartei Energiei, care a reunit miniştri şi responsabili din sectorul energetic din peste 30 de ţări.
România deţine în această perioadă preşedinţia Conferinţei Cartei Energiei, iar prima dintre temele asumate de ţara noastră din această postură este eradicarea sărăciei energetice.
În discursul din sală, ministrul nu a precizat nimic despre acest subiect, iar, la plecare, a fost întrebat de jurnalişti ce face România pentru a eradica sărăcia energetică.
"Am venit să discutăm într-un forum internaţional despre situaţia energetică, inovaţie în energie", a răspuns Anton, potrivit Agerpres.
Jurnaliştii au insistat cu întrebări despre măsurile necesare a fi luate în cazul celor care nu-şi pot plăti factura.
"În programul nostru energetic, dacă v-aţi uitat în strategia energetică, există scris ce facem, cum anume o să încercăm să-i ajutăm pe cei care intră în această categorie de sărăcie energetică. La revedere!", a spus Anton, refuzând să ofere vreun detaliu.
Însă, documentul de strategie energetică, aflat încă în stadiul de proiect, nu precizează nimic cu privire la măsurile pe care le va lua statul român pentru a proteja consumatorii vulnerabili.
Definirea consumatorului vulnerabil trebuia făcută de Guvern până acum, astfel încât, de la 1 aprilie 2019, să se poată aplica noile măsuri de protecţie pentru aceşti consumatori, însă, în ultima şedinţă de Guvern, acest termen a fost amânat până în 2021.
În prezent, singura modalitate de a-i proteja pe cei care nu-şi pot plăti facturile este un tarif social, însă problema în acest caz este că acei consumatori nu pot depăşi o anumită cantitate de energie, foarte mică, iar dacă fac acest lucru plătesc un tarif de două ori mai mare decât cel clasic.
Potrivit unui raport al Centrului pentru Studiul Democraţiei, un think-tank fondat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, 12% dintre consumatorii de energie ai României beneficiază de tariful social la energie electrică, însă 42% dintre aceştia nu îşi dimensionează corect consumul şi depăşesc pragul alocat, astfel că în final plătesc facturi mult mai mari.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS