ANRE: Prețul energiei electrice și al gazelor pentru consumatorii casnici nu se schimbă, de la 1 ianuarie
Electricitate, energie electrica
Preţul energiei electrice pentru consumatorii casnici, în regim de serviciu universal, nu va fi modificat de la 1 ianuarie 2019 şi va rămâne la acest nivel până la 30 iunie anul viitor, a declarat, marţi, Claudiu Dumbrăveanu, director în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
"De la 1 ianuarie, preţul energiei electrice va fi exact ca acum. Nu creşte şi nu scade. Conform metodologiei actuale, preţul care este în vigoare în acest moment a fost avizat pentru o perioadă de un an, începând cu data de 1 iulie 2018 şi este în vigoare până la 30 iunie 2019", a spus el, potrivit Agerpres.
Nici preţul gazelor nu se va modifica la 1 ianuarie, după cum a anunţat, recent, vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege.
"Până la data de 31 martie 2019 nu este nevoie de o ajustare a preţului la gaze naturale pentru consumatorii casnici, dar dacă trendul observat la ora actuală pe platformele de tranzacţionare, unde figurează contracte încheiate pentru volume destul de mari la preţul de peste 110 lei/MWh se va menţine, atunci tariful ar putea creşte substanţial de la 1 aprilie 2019", a afirmat Bege, pe 5 noiembrie.
Ultima modificare a preţului reglementat al energiei a avut loc la 1 iulie 2018, când a scăzut cu 3,53%. Pe de altă parte, la gaze a avut loc o scumpire de 5,8% în august.
Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2018, iar, la gaze, tarifele finale vor mai fi reglementate până în anul 2021.
În prezent, clienţii casnici au posibilitatea de a-şi schimba gratuit furnizorul, în 21 de zile, şi pot încheia contracte în regim concurenţial cu oricare dintre furnizorii activi pe piaţa de energie electrică din România, acest serviciu nefiind limitat la o anumită zonă geografică de deservire. În acest sens, ANRE recomandă clienţilor casnici să parcurgă, cu atenţie, toate informaţiile prezentate de furnizori, în vederea alegerii celei mai avantajoase oferte.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS