Legea fumatului se modifica din nou. Unde vei mai putea fuma? VIDEO
Senatorii, culmea, din Comisia de Sanatate sar in ajutorul fumatorilor. Chit ca in majoritatea tarilor europene acest viciu este interzis in baruri, hoteluri si restaurante, la noi nu se va intampla asta. Patronii vor alege de la inceput daca la ei in local oamenii isi pot aprinde sau nu tigarile. Daca da, atunci se va fuma peste tot.
Inca de la inceputul discutiei alesii nefumatori au incercat sa-i aduca pe calea cea dreapta pe cei viciosi. Pana la urma, fumatorii din Comisia de sanatate au invins. Au eliminat acea prevedere din lege care interzice sa iti aprinzi tigara in spatiile publice.
In plus, au stabilit ca pe viitor nu vor mai exista restaurante sau baruri cu spatii si pentru fumatori si pentru nefumatori. Omul va afla de intrare daca are sens sa isi scoata pachetul de tigari din buzunar sau daca schimba locul.
"Lumea care vine la noi nu vine in niciun caz sa se calugareasca, deci lumea vine aici sa se distreze si multi dintre acestia sunt fumatori, iar pe noi ne avantajeaza sa primim clienti fumatori", explica patronii de restaurant. Evident, parerile clientilor sunt impartite.
Legea adoptata astazi interzice vanzarea de tutun la mai putin de 250 de metri distanta de scoli si spitale. Actul normativ va fi dezbatut si in plenului Senatului.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS