”Investește în tine”. Ce au făcut cei peste 1.300 de tineri care au luat creditul de 60.000 lei fără dobândă
Programul “Investeşte în tine”, lansat de Guvern anul trecut, a fost accesat deja de peste 1.300 de tineri. Cei mai mulţi au luat credite fără dobândă pentru şcoală sau cursuri de reconversie profesională, spun reprezentanţii băncilor.
Pentru anul acesta, plafonul garanţiilor este de un miliard de lei. Cei interesaţi pot împrumuta până la 60.000 de lei, rambursabili în cel mult 10 ani. Condiţia este să fie înscrişi fie la facultate, master sau doctorat, fie la cursuri autorizate de recalificare.
În trei luni de când a fost lansat programul “Investeşte în tine”, 2.400 de tineri au depus cereri de finanţare pentru un credit fără dobânda. Numai 1350 au fost însă acceptate. Cei mai mulţi dintre doritori au până în 35 de ani, iar o treime sunt din Bucureşti.
Ramona Ivan, reprezentanta unei bănci: “Au mers foarte mult pe partea de şcolarizare, studii, partea de diverse taxe, invlusiv reconversie profesională. Îmi amintesc acum un caz, un inginer, care face şi un curs de bucătar. Acolo bănuim că este totuşi o pasiune.”
Nu pentru orice pasiune s-au acordat însă credite.
Ramona Ivan: “Am avut solicitări de achiziţii de piane de vioară, nu au fost eligibile şi sperăm poate în viitor, la o revizuire a programului să avem şi astfel de echipamente destinate celor care studiază muzica.”
Aşa cum îi spune şi numele, programul este dedicat celor care sunt preocupaţi de dezvoltarea personală. Puteţi cere un împrumut nu doar pentru educaţie, ci şi pentru echipamente IT, pentru renovarea casei, plata chiriei, abonamente culturale şi chiar articole sportive.
Tinerii între 16 şi 26 de ani pot lua un credit fără dobânda de până la 40.000 de lei, dar dacă sunt angajaţi mai pot împrumuta încă 20.000. Pentru cei între 26 şi 55 de ani valoarea creditului nu poate depăşi 35.000 de lei, la fel cu posibilitatea de a suplimenta suma cu încă 20.000 de lei dacă beneficiarul lucrează.
Pentru analiza băncii, aveţi nevoie de actul de identitate şi o dovadă că sunteţi prinşi într-o formă de şcolarizare sau participaţi la un curs autorizat. De asemenea, şi de un plan prin care să demonstraţi că banii împrumutaţi vă vor îmbunătăţi viaţa. Ratele sunt lunare şi pot fi întinse pe cel mult 10 ani.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS