Haos în calcularea salariilor, atât la stat cât și în privat. Ministrul Muncii spune însă că legea este clară şi vinovaţi sunt cei care nu ştiu să o aplice: “Salariaţii au fost furaţi de patroni”
Haosul provocat de nouă lege a salarizării şi de mutarea contribuţiilor doar în sarcina angajatului îi bulversează tot mai mult, atât pe bugetari cât şi pe salariaţii din privat.
Ministrul Muncii spune însă că legislaţia este clară şi vinovaţi sunt cei care nu au ştiut să aplice legea. Olguta Vasilescu susţine în continuare că lefurile au scăzut doar pentru bugetarii de lux, iar excepţiile sunt provocate de ″erori de calcul″. Cât despre angajaţii de la privat, care s-au trezit cu venituri mai mici, ministrul Muncii a găsit explicaţia: salariaţii au fost furaţi de patroni.
Printre bugetarii cu salarii scăzute se numără şi grefierii. Cei cu vechime s-au plâns că au pierdut până la 500 de lei, iar debutanţii spun că au majorări de cel mult 30 de lei. O situaţie pe care însă ministrul o cataloghează drept ″greşeală de calcul″.
″Li se calculează greşit salariile de către Resursele Umane şi se interpretează greşit legea. Legea e foarte clară şi uşor de înţeles, ca dovadă că astfel de probleme de calculare greşită au apărut doar în 4 instante. Pur şi simplu cineva a calculat greşit şi poate cineva ar trebui să îşi asume răspunderea”, spune ministrul.
Şi, totuşi, pentru grefieri, rămâne neclar cum li se calculează salariile, până când ministerul Muncii nu va veni cu norme clare.
Cătălin Traistariu, Preşedintele Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare: “Ne-au asigurat că, în urmă întâlnirii, vor emite şi o recomandare către ordonatorii de credite privind modul de calcul. Nu este vorba despre o creştere, ceea ce vom putea obţine maximum colegii cu vechime mai mari va fi ca măcar salariul în plată să nu fie afectat.”
De scăderi salariale se plânge şi mediul privat, ca urmare a transferului de contribuţii sociale de la angajator către angajat. Dar şi pentru asta ministrul Muncii a găsit vinovatul: ″Daca le-a scăzut salariul, angajatorul a vrut să îşi majoreze profitul. L-au furat pe angajat, ca să spun mai pe romaneste″.
Deocamdată,la nivel de promisiuni rămân şi angajaţii din IT, care aşteaptă o ordonanţă prin care salariile lor să fie reîntregite. ″Pentru angajaţii acestor companii statul va suporta diferenţa dintre contribuţiile pe CASS astfel încât angajaţii să nu piardă faţă de cât au avut în decembrie 2017. Categoric angajatorii nu pierd nimic, pentru că ei doar transfera ceea ce dădeau până anul trecut”, susţine Eugen Orlando Teodorovici.
PNL şi USR critică dur soluţia găsită de guvern, avertizând că se creează un precedent. Practic, orice angajat va putea da statul în judecată ca să ceară aceleaşi drepturi. Opoziţia spune că va ataca toate ordonanţele pe această temă la Curtea Constituţională şi nu le va vota în Parlament.
″Este o inepţie inimaginabilă şi care încalcă orice regulă şi orice principiu fiscal. Este o harababură generalizată în toate sistemele private, în toate sistemele publice, se creează profunde inechitati″, spune Ludovic Orban.
Guvernul a făcut public chiar şi un calcul pentru a explica soluţia în cazul IT-istilor. De pildă, un programator care avea în decembrie anul trecut un salariu brut de 10.000 de lei, a virat către stat 1.650 de lei drept contribuţii la stat şi a rămas cu o leafă netă de 8.350 de lei. Anul acesta, IT-istul, chiar şi cu un salariu brut crescut cu 20%, nu şi-ar putea menţine netul fără deducerea de la stat. Între timp, angajaţii de la stat şi cei din mediul privat aşteaptă să vadă cum se vor reflecta, în perioada următoare, noile prevederi în propriile buzunare.
Mai multe despre:
#legea salarizarii unitare#contributii sociale#Lia Olguta Vasilescu#salarii bugetari
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS