Guvernul a adoptat OUG privind Declarația 600. Formularul va putea fi depus până pe 15 aprilie, pentru venituri extrasalariale mai mari de 22.800 lei pe an
UPDATE Formularul 600 va putea fi depus până la 15 aprilie, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate miercuri de Guvern, se arată într-un comunicat al Executivului, remis presei.
Potrivit sursei citate, termenul de depunere a Formularului 600 (Declaraţia privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) este, astfel, prelungit de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018.
"Măsura a fost luată în scopul creşterii gradului de conformare a contribuabililor la noile cerinţe de raportare şi îndeplinire a obligaţiilor declarative instituite pentru stabilirea contribuţiilor sociale obligatorii (contribuţia de asigurări sociale şi de asigurări sociale de sănătate)", se precizează în comunicat.
Guvernul menţionează că au fost depuse circa 28.500 de formulare, dintr-un număr total estimat de aproximativ 210.000, potrivit estimărilor făcute la nivelul anului 2016.
Formularul 600 se depune, potrivit prevederilor Codului fiscal, de la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice, care în anul fiscal precedent au obţinut venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse.
Conform comunicatului, CAS trebuie plătit de persoanele care au realizat venituri lunare din activităţi independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 lei).
Totodată, CASS trebuie plătit de persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puţin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe ţară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018), se mai arată în comunicat.
Dăncilă spunea în ziua învestirii că va renunța la Declarația 600
La începutul şedinţei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că termenul de depunere a Formularului 600 va fi prorogat, printr-o OUG, de la 31 ianuarie la 15 aprilie, precizând că în perioada următoare va fi identificată "o soluţie permanentă" cu privire la acest formular.
"În perioada următoare, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să identifice o soluţie permanentă, care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente, iar plata să se facă o singură dată pe an şi nu anticipat", a afirmat Dăncilă.
Luni, premierul Viorica Dăncilă anunţa, în plenul Parlamentului, că în această săptămână se va renunţa la Formularul 600. "Cât timp voi fi prim-ministru, nu voi introduce nicio taxă nouă în România. Scopul meu este acela de a uşura şi de a simplifica viaţa economică, nu de a o complica. Chiar de săptămâna aceasta, vom renunţa la Formularul 600 şi, ulterior, la aproape toate celelalte. Un singur formular pentru cei cu activităţi independente, pe an, este propunerea noastră începând cu anul 2019", a declarat Dăncilă.
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, spunea, marți, că românii nu mai trebuie să depună Formularul 600, în condiţiile în care Guvernul va găsi soluţii în acest sens.
”La şedinţa de Guvern de mâine (miercuri, n.red.), va fi discutată o OUG prin care vom amâna acest formular până la final de martie, timp în care vom încerca să găsim cea mai bună soluţie pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple. În această perioadă, nimeni nu mai trebuie să mai depună acest formular. (...) Noi spunem clar că vom găsi o soluţie pentru a nu se mai depune acest formular. Nu are rost ca cineva să mai stea pe drumuri pentru a depune un astfel de formular”, a declarat Teodorovici marţi.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS