Guvernul a aprobat plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 8.500 lei/lună. Măsura se aplică din septembrie
Ziua Copilului, bebelus
Guvernul a adoptat, vineri, Ordonanţa de Urgenţă prin care indemnizaţia de creştere a copilului este plafonată la suma de 8.500 lei, începând cu luna septembrie. Plafonarea se va aplica inclusiv persoanelor care beneficiază în acest moment de o indemnizaţie aprobată.
Conform noii prevederi, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se va stabili ca şi până acum, repectiv la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, cu menţinerea cuantumului minim actual de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, însă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei.
Prin această OUG, Executivul clarifică şi unele aspecte ce ţin de acordarea stimulentului de inserţie, în special pentru persoanele care se întorc la activitatea profesională cu cel puţin 60 zile înainte de finalizarea perioadei de concediu pentru creşterea copilului, pentru a nu se mai crea interpretări diferite în aplicare la nivel naţional; clarificările nu afectează stabilirea şi plata stimulentului de inserţie, aceasta realizându-se ca şi în prezent.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, vineri, că în şedinţa de Guvern va fi discutată şi aprobată Ordonanţa de Urgenţă care prevede plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului la 8.500 lei.
"Avem şi (...) plafonarea indemnizaţiei pentru mame la suma de 8.500 lei, cât este şi maximul în UE, cât este în Germania", a spus Lia Olguţa Vasilescu, potrivit News.ro.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS