Guvernul apeleaza tot la rezerva bugetara ca sa achite datoriile companiilor de stat
Sumele pentru plata datoriile companiilor de stat vor putea fi alocate si in acest an din Fondul de rezerva bugetara aflat la dispozitia Executivului, dupa sistemul aplicat in 2010, a decis Guvernul, prin derogare de la prevederile Legii finantelor publice.
Decizia a fost luata prin ordonanta de urgenta aprobata de Guvern.
"Prin derogare de la prevederile Legii finantelor publice, din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului se pot aloca, pana la sfarsitul anului 2011, prin hotarare a Guvernului, sume si pentru plata arieratelor", se arata in actul normativ, citat de Mediafax.
Legea finantelor publice stabileste ca Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului se repartizeaza unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat si ai bugetelor locale, pe baza de hotarari ale Guvernului, pentru finantarea "unor cheltuieli urgente sau neprevazute aparute in timpul exercitiului bugetar".
Citeste si: O noua conditie de la FMI pentru acordarea banilor: plata datoriilor statului catre companii!
Datoriile companiilor de stat insumeaza 5% din PIB
Fondul Monetar International a acordat Romaniei o noua derogare privind arieratele, Guvernul ratand tinta stabilita in aceasta privinta cu institutia financiara la fiecare evaluare de la inceputul acordului actual.
Seful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks, a declarat, in luna februarie, ca datoriile restante ale companiilor de stat insumeaza echivalentul a 5% din PIB, facturile neplatite constituind o frana majora pentru cresterea economica.
Avand in vedere nivelul prognozat de autoritati pentru PIB-ul din 2010, de 511 miliarde lei, rezulta ca valoarea arieratelor companiilor de stat se ridica la peste 25 de miliarde lei (aproximativ 6 miliarde de euro).
Oficialul FMI a explicat atunci ca va fi realizata o analiza completa a arieratelor si in lunile urmatoare se va lucra impreuna cu Guvernul la o solutie "cuprinzatoare".
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS