Fiecare român aruncă 129 kg de alimente pe an. Guvernul şi-a propus înjumătăţirea cantităţii până în 2030: ”12% din mâncarea cumpărată ajunge la coş”
 
            Risipa alimentara, gunoi
                        
            Fiecare român aruncă pe an 129 de kilograme de mâncare, în medie, iar ţinta Guvernului este să reducă această cantitate la jumătate până în 2030, a declarat, marţi, Cornel Hanganu, consilier în cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a României din cadrul Guvernului României.         
        
	El a participat la conferinţa cu tema "Stop deşeurilor şi risipei alimentare! Pentru oameni! Pentru planetă!", organizată de Ministerul Agriculturii şi InfoCons, cu ocazia zilei internaţionale de conştientizare asupra risipei alimentare.
	"Un român aruncă 129 de kilograme de mâncare pe an, în medie, însemnând mâncare gătită, fructe, legume, produse de panificaţie, lactate, carne. Avem pentru anul 2030 drept ţintă înjumătăţirea pe cap de locuitor a risipei alimentare", a spus Hanganu, potrivit Agerpres.
	Potrivit acestuia, risipa alimentară se produce pentru că estimăm greşit cantităţile atunci când facem cumpărături, nu depozităm corect alimentele, dar şi pentru că nu suntem atenţi la termenul de valabilitate.
	"12% din mâncarea cumpărată ajunge la coş, însă stăm bine, pentru că media UE este aproape dublă. Cu cât familia este mai mare, cu atât se aruncă mai multă mâncare la coş. Un fenomen îngrijorător este că avem, pe de o parte, subnutriţie şi risipă alimentară, dar pe de altă parte 15% din populaţia României este obeză, ceea ce înseamnă că educaţia alimentară are carenţe, oamenii nu se preocupă de calitatea şi de cantitatea mâncării", a adăugat Hanganu.
	La rândul său, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a arătat că, pentru a diminua risipa alimentară, cea mai importantă este educarea consumatorului în familie şi în sistemul educaţional, dar şi reglementările şi activitatea instituţiilor care au atribuţii în acest sens.
	"Mă bazez foarte mult pe implicarea autorităţilor, a institutelor de cercetare, a mediului academic şi a partenerilor interesaţi de acest fenomen. Noi, la Ministerul Agriculturii, care ar trebui să ne precupăm în primul rând de securitatea alimentară şi de suficienţa hranei, contribuim la acest subiect. Noi vom încerca să tragem un semnal de alarmă, să facem o agricultură sustenabilă, durabilă, să educăm consumatorul în direcţia prevenirii risipei alimentare şi în direcţia consumului de produse proaspete şi sănătoase", a spus Oros.
	Totodată, risipa de resurse înseamnă şi un factor ridicat de poluare, a completat el.
	"Trebuie să consume produse locale, proaspete, româneşti, aşa cum reuşi să ajungem la acel echilibru unde presiunea pe producţii foarte mari, unde agricultura este mai puţin durabilă, acolo unde s-a făcut exces s-a demonstrat că lucrurile nu sunt foarte bune. Acum avem ocazia să ne oprim să nu mergem pe drumurile greşite pe care au mers unele ţări care acum prin aceste strategii vor să corecteze acele greşeli. Putem prin educaţie să ajungem la echilibru între veniturile decente ale celor din agricultură şi, pe de altă parte, consumatorul să aibă acces la o hrană sănătoasă, de calitate. Sigur că pentru o hrană sănătoasă preţul este mai mare, dar este de preferat să cheltuim puţin mai mult pentru o hrană sănătoasă", a precizat ministrul.
	Începând din acest an, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat data de 29 septembrie "Ziua Internaţională de conştientizare asupra risipei alimentare".
	Cu ocazia evenimentului a fost lansată campania de informare, educare şi conştientizare "Şi tu poţi proteja planeta! împreună dăm startul la reducerea risipei de alimente!".
	Această campanie este structurată în două etape, respectiv campania de diseminare a materialelor informativ educative realizate în parteneriat cu InfoCons la nivelul autorităţilor publice centrale şi locale, al cărei grup ţintă îl reprezintă publicul larg-consumatorii, în calitatea lor de cetăţeni.
	A doua etapă este campania de informare şi educare a consumatorilor din unităţile de învăţământ preuniversitar privind prevenirea şi diminuarea risipei de alimente "Şi tu poţi proteja planeta! împreună dăm startul la reducerea risipei de alimente", în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în conformitate cu Protocolul încheiat de Ministerul Agriculturii cu această instituţie.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
     stirileprotv.ro
					stirileprotv.ro VOYO
 VOYO

 RON
  RON RON
  RON RON
  RON RON
  RON (P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
             ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”             România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
             Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
             Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
             Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa             (P) De ce aleg românii să joace la pariuri
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
             (P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
             Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
             Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate             Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing             Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
 Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături             Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                             UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                             Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS
 RSS