Desi raporteaza una dintre cele mai mici rate ale somajului din UE, Romania se situeaza intre tarile cu cei mai multi someri tineri
Un sfert dintre tinerii cu varsta intre 20 si 24 de ani din Romania, Croatia si Bulgaria nu erau angajati, anul trecut, si nu erau cuprinsi nici intr-un program de educatie sau training, cele trei tari facand parte din statele UE cu somajul cel mai mare in randul tinerilor.
Potrivit datelor publicate de Eurostat, la nivelul UE, sunt proape 90 de milioane de persoane au varste cuprinse intre 15 si 29 de ani, adica 17% din intreaga populatie a blocului comunitar.
Anul trecut, aproape cinci milioane de tineri intre 20-24 de ani nu erau angajati, inclusi intr-un program de educatie sau de training.
Italia si Grecia, tari care raporteaza rate ale somajului record din cauza crizei datoriilor, raporteaza cei mai multi tineri fara loc de munca, peste 31% si, respectiv, peste 26%.

Pe urmatoarele locuri se plaseaza Croatia (24,2%), Romania (24,1%), Bulgaria (24%), Spania si Cipru (ambele cu 22,2%). Paradoxal, in cazul Romaniei, in conditiile in care raporteaza de ani de zile o rata a somajului sub media UE.
La polul opus, cel mai scazut procent de tineri cu varste cuprinse intre 20 si 24 de ani care nu erau angajati, inclusi intr-un program de educatie sau de training in 2015 se inregistra in Olanda (7,2%), Luxemburg (8,8%), Danemarca, Germania si Suedia (toate cu 9,3%), Malta si Austria (ambele cu 9,8%) si Cehia (10,8%).
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS