Departamentul pentru Energie cere CE sa accepte amanarea cu 2 ani si jumatate a liberalizarii pretului gazelor pentru populatie
Razvan Nicolescu, ministru delegat pentru Energie (Foto: Mediafax)
Departamentul pentru Energie propune Comisiei Europene (CE) sa accepte amanarea cu doi ani si jumatate a calendarului de liberalizare a pretului gazelor pentru populatie, precum si mentinerea, pana cel putin la 1 iulie 2016, a pretului actual al gazelor produse intern.
Calendarului de liberalizare a pretului gazelor, convenit de Guvern cu Comisia Europeana in 2012, prevede ca acest proces sa se incheie la 31 decembrie 2018.
In cazul in care CE va fi de acord cu propunerea Departamentului pentru Energie, liberalizarea va fi operata pana la 1 iulie 2021.
"In urmatoarele doua saptamani voi face trei vizite la Bruxelles pentru a discuta acest subiect. Semnalele de la CE sunt incurajatoare", a declarat ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, citat de Mediafax.
Calendarul de liberalizare presupune mai multe cresteri trimestriale ale pretului gazelor din productia interna.
Departamentul pentru Energie arata, intr-un comunicat, ca, din cauza unor neintelegeri cu DG Intreprinderi, structura din cadrul CE, in privinta dreptului consumatorilor casnici de a primi cu prioritate doar gaze din productia interna, mai ieftine fata de cele importate din Rusia, aplicarea calendarului agreat in 2012 de Guvern este momentan suspendata.
Astfel, prin suspendarea calendarului de liberalizare, cresterea de pret programata pentru 1 octombrie este anulata. Nicolescu declara in urma cu o saptamana ca legislatia romaneasca actuala prevede obligativitatea ca producatorii de gaze naturale sa livreze cu prioritate gaze produse intern pentru populatie, dar CE doreste eliminarea acestei prevederi.
Departamentul pentru Energie mai precizeaza ca, in prezent, aplicarea calendarului vine in contradictie cu tendinta de scadere a pretului gazelor naturale constatata la nivel regional, coroborata cu stagnarea castigurilor salariale nominale medii nete ale populatiei.
In cazul in care CE nu accepta propunerea Romaniei, pretul gazelor destinate consumului populatiei va creste cu 40,11% in perioada octombrie 2014 - iulie 2016.
Romania consuma anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale si produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenta este importata din Rusia, prin firme intermediare, la preturi mai mari decat cele ale gazelor produse intern.
Mai multe despre:
#liberalizare preturi gaze#Razvan Nicolescu
Pe acelasi subiect: