Primii care au venit la negocieri au fost liderii sindicatelor din domeniul ordinii si sigurantei publice, care spun ca vor sa obtina o salarizare corecta pentru angajatii din domeniu si eliminarea dezechilibrelor salariale in raport cu angajatii din alte domenii.

Vicepresedintele Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC), Mihai Zlat, a declarat, pentru News.ro, ca delegatia care participa la discutiile de la Ministerul Muncii si Justitiei Sociale urmeaza sa vada ce contine proiectul Legii salarizarii, iar in functie de prevederile acestuia raportat la domeniul ordine publica, vor spune ce modificari se impun pentru salarizarea angajatilor din ordine publica.

Liderul sindical a mai spus ca nu i se pare realista cresterea salariala despre care a vorbit ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, respectiv ca veniturile pana la pragul de 4.000 lei sa se dubleze, iar cele care depasesc acest nivel sa se majoreze cu 45%. El a precizat ca ministrul Muncii nu a spus daca aceasta crestere se aplica din august 2017 sau in urmatorii ani.

Reprezentantii SNPPC vor propune ca, pentru agentii de politie, salariul de functie sa plece de la valoarea de 2.800 lei, pentru un debutant, si sa ajunga la valoarea de 5.100 lei pentru un agent cu vechime, ecart in care este inclus si sporul pentru studii superioare.

Dupa discutiile cu sindicalistii din ordine publica privind proiectul Legii salarizarii unitare, marti vor veni la negocierile de la Ministerul Muncii sindicalistii din sanatate.

Ministrul Muncii vrea sa dubleze salariile sub 4.000 lei

Ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, declara sambata, la Romania TV, ca de luni incep discutiile cu sindicatele din ordine publica si sanatate despre legea salarizarii unitare, urmand ca veniturile pana la pragul de 4.000 lei sa se dubleze, iar cele care depasesc acest nivel sa se majoreze cu 45%.

Intrebata daca ar putea aparea modificari la proiectul legii salarizarii unitare, in conditiile in care sindicalistii si-ar dori anumite schimbari, Olguta Vasilescu a spus ca Ministerul Muncii este deschis la orice dezbatere, dar nu vrea sa modifice proiectul.

Olguta Vasilescu a spus ca nu poate da un termen fix la care va ajunge in Parlament Legea salarizarii unitare, deoarece trebuie sa aiba loc o serie de discutii cu sindicalistii, dar cel mai clar este termenul din programul de guvernare, respectiv adoptarea pana la 1 iulie anul acesta.

Intrebata cu cat se vor majora veniturile potrivit noii Legi a salarizarii, Olguta Vasilescu a spus ca "sunt mai multe praguri”.

"Pana la pragul de 4.000 lei salariile se dubleaza, dupa 4.000 lei este o crestere cu 45% a salariilor, iar dupa pragul de 7.000 lei sunt cresteri, dar nu foarte mari”, a adaugat ministrul.

Astfel, potrivit unui calcul simplu, cine are in prezent un salariu de 3.999 lei, va primi dublu, dupa aplicarea noii legi, adica 7.998 lei. Bugetarii care castiga, insa, in prezent, peste 4.001 lei vor primi sub 6.000 lei, dupa majorarea de 45%, aplicata prin legea salarizarii bugetarilor.