Clubul La Muse din Bucuresti, inchis de Garda Financiara. Casa Rustic, amendata
Clubul La Muse din Centrul Istoric al Capitalei si alte patru localuri din cartierul Drumul Taberei au fost inchise de Garda Financiara din cauza unor nereguli descoperite la controale intreprinse la sfarsitul saptamanii trecute, au declarat pentru Mediafax surse din piata.
Potrivit Garzii Financiare, la localurile sanctionate cu suspendarea activitatii comerciale pentru trei luni au fost constatate abateri precum incalcarea obligativitatii utilizarii caselor de marcat electronice fiscale sau a normelor legale privind evidenta operativa a marfurilor aflate la vanzare.
In noptile de vineri si sambata, 26 si 27 ianuarie, comisari din cadrul Comisariatului General al Garzii Financiare, impreuna cu inspectori ANAF au verificat 16 localuri din Bucuresti, respectiv trei cluburi de noapte din Centrul Istoric si 13 restaurante din cartierul Drumul Taberei. In urma controalelor, au fost dispuse si 38 de sanctiuni contraventionale cu amenda si confiscarea numerarului neinregistrat in cuantum total de 84.600 lei.
Restaurantul Casa Rustic functioneaza in continuare, fiind doar amendat cu 3.000 de lei, in urma controlului facut de Garda Financiara in 26 ianuarie, transmite Mediafax.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS