Cîţu, despre şomajul tehnic la bugetari: În acest moment, nu aș susține așa ceva. E nevoie de fiecare om în administraţia publică
Ludovic Orban, Florin Citu
Ministrul Finanţelor Publice consideră că este dificil de vorbit în prezent despre şomajul tehnic în sectorul public, deoarece este greu de interpretat, măsura nu poate fi aplicată unitar şi este nevoie de tot aparatul administrativ în lupta cu criza COVID-19.
"Cred că astăzi este dificil să vorbim despre astfel de lucruri, pentru că e greu de interpretat, există interpretări diferite la fiecare şi în acelaşi timp nu cred că poţi să aplici această măsură unitar. Şi atunci, dacă vrei să faci o reformă a aparatului administrativ trebuie să o faci atunci când nu ai lupta asta cu criza în domeniul sănătăţii. Aparatul administrativ este cel de care avem nevoie, tot, să luptăm cu această criză. (...) Am auzit discuţiile din spaţiul public, le ştiu.(...) Nu cred că este momentul astăzi pentru aşa ceva. Cred că putem să facem reformă pentru tot aparat administrativ, dar nu atunci când luptăm cu coronavirusul", a precizat Cîţu la Digi 24, potrivit Agerpres.
Acesta a fost întrebat când va începe să se aplice schema privind şomajul tehnic pentru bugetari şi a reiterat că la ministerul de Finanţe nu există aşa ceva în discuţie.
"Nu există aşa ceva în discuţie în Ministerul Finanţelor şi nu este ceva ce eu aş susţine în acest moment. Azi este nevoie de fiecare om în administraţia publică. (...) Eu vă spun: în ceea ce mă priveşte, la Ministerul Finanţelor, nu s-a discutat aşa ceva, nu există un astfel de proiect. (...) Problema este de moment şi cred că putem face acest lucru şi să suportăm toţi costurile. Unii suportă azi, alţii după acest moment. Cred că azi trebuie să ne concentrăm toate resursele pe care le avem în sectorul administrativ şi în sănătate", a precizat ministrul Finanţelor.
Pe de altă parte, întrebat dacă se gândeşte la o schemă discutată la nivel paneuropean conform căreia angajaţii de la privat să fie păstraţi, dar să fie plătiţi parţial, pentru muncă parţială, şeful de la Finanţe a răspuns că există mai multe scheme ce vor fi discutate cu sectorul privat şi că există şi această variantă, dar nu sunt luate decizii.
Prim-ministrul Ludovic Orban a cerut recent miniştrilor să analizeze la nivelul fiecărui domeniu şi al fiecărei entităţi aplicabilitatea ordonanţei de urgenţă care vizează introducerea unei forme de şomaj tehnic pentru sistemul public.
"Ministerul Muncii a elaborat proiectul şi solicitarea mea către dumneavoastră este să analizaţi, fiecare pe domeniul de activitate, fiecare entitate pe care o aveţi în subordine sau în coordonare, astfel încât reglementarea să ţină cont de realitate şi să răspundă acestei nevoi de solidaritate prin care şi noi, cei din sectorul public, să preluăm o parte din greutate, din povara care ne-a fost pusă pe umeri din cauza acestei epidemii", a afirmat prim-ministrul, în debutul şedinţei de Guvern.
El a susţinut că "solidaritatea trebuie să se manifeste" într-o astfel de situaţie şi că toţi trebuie "să preia pe umeri" din greutatea crizei generate de epidemie.
Premierul a menţionat că a optat pentru acest mecanism inclusiv "din raţiuni epidemiologice", pentru a reduce riscul de răspândire a noului coronavirus.
"În instituţiile publice angajaţii vor fi împărţiţi în jumătate - pe fiecare birou, serviciu, direcţie - astfel încât să se asigure funcţionalitatea instituţiilor, ministere, agenţii, autorităţi, primării, consilii judeţene. Jumătate dintre angajaţi lucrează 15 zile şi restul de 15 zile din lună - zece zile de lucru - deci practic zece zile lucrează şi restul rămân într-o formă echivalentă şomajului tehnic. În perioada în care jumătate stă în şomaj tehnic, lucrează cealaltă jumătate. Practic, perioada de 15 zile echivalează cu perioada de izolare, timp în care se manifestă virusul la persoanele care sunt infectate şi în felul ăsta putem şi să diminuăm răspândirea virusului, pe de altă parte, această procedură urmând să asigure funcţionalitate instituţiilor, asigurarea serviciilor către cetăţenii români, cu atât mai mult cu cât am adoptat ordonanţa prin care toate instituţiile publice au obligaţia de a comunica online cu cetăţenii, cu companiile, cu partenerii", a explicat prim-ministrul, săptămâna trecută.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS