Cine are aur se imbogateste pe zi ce trece. Pretul metalului a avut cea mai indelungata ascensiune din ultimii 40 de ani
Pretul aurului creste de zece sedinte consecutive, cea mai indelungata perioada de ascensiune din ultimii 40 de ani, dupa ce unii investitori au inceput sa se adaposteasca de amenintarea tot mai mare a intrarii Statelor Unite in incapacitate de plata, transmite Reuters.
Cresterea a inceput cu doua saptamani in urma, odata cu revenirea temerilor privind criza datoriilor de stat din zona euro, iar pretul aurului a inceput sa bata noi recorduri in aceasta saptamana, din cauza impasului dintre administratia Obama si Partidul Republican privind planurile de reducere a deficitului bugetar si ridicarea plafonului datoriei de stat. Trezoreria de la Washington a avertizat anterior ca limita datoriei guvernamentale trebuie ridicata inainte de 2 august, pentru a evita intarzierea unor plati.
Aprecierea pretului petrolului, reducerea increderii consumatorilor din SUA si temerile legate de riscurile de contagiune a crizei datoriilor de stat din zona euro au sprijinit de asemenea ascensiunea aurului, care a inregistrat cea mai accentuata crestere din ultimii doi ani, de 7% de la inceputul lunii iulie.
Pretul spot al aurului a urcat vineri cu 0,3%, la 1.591,5 dolari pe uncie, aproape de maximul istoric de 1.594,16 dolari pe uncie atins joi.
Potrivit calculelor tehnice ale unor analisti, aurul ar putea depasi in urmatoarele doua luni pragul de 1.700 dolari pe uncie.
Pretul metalului pretios ar putea ajunge intre 1.870 si 5.000 de dolari pe uncie potrivit Capital Economics, care isi bazeaza limita superioara a estimarilor pe relatia dintre cotatia aurului si performantele indicelui Dow Jones Industrial Average, intr-un scenariu de crash bursier similar Marii Depresiuni.
Citeste si:
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS