Cei mai bogati romani castiga de 7 ori mai mult decat cei mai saraci, raportul de inegalitate fiind cel mai mare din UE. Tarile cu cel mai ridicat nivel de trai
Averi
Cei mai bogati 20% dintre cetatenii Romaniei au realizat venituri de 7,2 ori mai mari decat cei mai saraci 20%, raportul de inegalitate fiind cel mai mare din Uniunea Europeana (UE), in 2014, reiese dintr-o publicatie a Institutului National de Statistica (INS), citata de Agerpres.
"In Romania, inegalitatea veniturilor este superioara mediei pe ansamblul Uniunii Europene. In anul 2014, cei mai bogati 20% dintre cetatenii Uniunii Europene au realizat venituri de 5 ori mai mari decat cei mai saraci 20%. Cele mai mici ecarturi intre veniturile persoanelor bogate si cele sarace s-au inregistrat in Cehia (3,5), Finlanda (3,6), Slovenia (3,7), Belgia si Olanda (3,8 fiecare), Slovacia si Suedia (3,9 fiecare), iar cele mai mari in Romania (7,2), Bulgaria si Spania (6,8 fiecare), Estonia, Grecia si Letonia (6,5 fiecare). Statele care au valori reduse ale indicelui inegalitatii veniturilor prezinta si rate de saracie mult inferioare mediei europene", se arata in document.
Conform INS, nivelul mediu pe Uniunea Europeana al indicelui inegalitatii veniturilor a fost depasit in 10 state, inclusiv Romania.
Romania se afla pe primul loc in Uniunea Europeana (UE) la rata saraciei relative in anul 2014, pozitia tarii fiind caracteristica unui stat cu probleme relativ mari in asigurarea unui nivel de trai ridicat pentru toti cetatenii sai, mai arata Institutul.
"In conformitate cu datele colectate la nivelul Eurostat, pozitia Romaniei este in general caracteristica unui stat cu probleme relativ mari in asigurarea unui nivel de trai ridicat pentru toti cetatenii sai. Din punct de vedere al ratei saraciei relative, Romania (cu 25,1%) se plasa in anul 2014 in grupul statelor relativ sarace, cu valori peste media Uniunii Europene, cum ar fi: Spania (22,2%), Grecia (22,1%), Bulgaria si Estonia (21,8%), Letonia (21,2%), Portugalia (19,5%), Croatia si Italia (19,4%), Lituania (19,1%). Rate de saracie mult mai mici se inregistreaza in unele state precum Cehia (9,7%), Olanda (11,6%), Danemarca (12,1%), Slovacia (12,6%), Finlanda (12,8%) si Franta (13,3%)", informeaza INS.
Rata saraciei relative reprezinta ponderea persoanelor sarace care au un venit disponibil pe adult-echivalent mai mic decat pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile, in totalul populatiei.
In cele mai multe cazuri, copiii si tinerii de pana la 18 ani din tarile europene prezinta rate de saracie mai mari decat rata saraciei tarilor respective, in special in Romania, Ungaria, Bulgaria, Luxemburg, Spania, Portugalia, Italia. Aceasta categorie de persoane este ceva mai protejata de flagelul saraciei in Danemarca, Finlanda, Cipru, Olanda, Grecia, Slovenia.
In cazul grupei de varsta 18-24 ani, noteaza INS, se remarca in majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene rate de saracie mai mari. Diferentieri remarcabile se observa si in cazul persoanelor varstnice de 65 de ani si peste, pentru care s-au estimat rate de saracie mai mari fata de media tarii respective: Estonia (+10,8 puncte procentuale), Cipru (+8,0 puncte procentuale), Letonia (+6,4 puncte procentuale), Croatia (+3,7 puncte procentuale), Finlanda (+3,2 puncte procentuale), Slovenia (+2,6 puncte procentuale), Suedia (+1,4 puncte procentuale) etc.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS