Cazare la standarde europene si regim alimentar preferential. Cat cheltuieste statul roman pentru intretinerea suspectilor de terorism
Autoritatile romane au in custodie sase barbati suspectati de terorism, intretinerea lunara a acestora ridicandu-se la 15.300 de lei. Pe langa conditii de cazare la standarde europene, ei primesc trei mese pe zi, respectandu-se inclusiv specificul alimentar al celor care sunt musulmani.
Potrivit unui raspuns dat de Oficiului Roman pentru Imigrari (ORI), in acest moment, in Centrele de Cazare a Strainilor Luati in Custodie in Custodie Publica se afla sase persoane supectate de legaturi cu celulele teroriste de origine araba, care au fost declarate indezirabile de judecatorii Curtii de Apel Bucuresti, la propunerea Serviciului Roman de Informatii (SRI), relateaza Mediafax.
Conform legii, un cetatean strain este declarat indezirabil dupa ce "a desfasurat, desfasoara ori exista indicii temeinice ca intentioneaza sa desfasoare activitati de natura sa puna in pericol securitatea nationala sau ordinea publica".
La data hotarata de instanta, o escorta formata din politisti ai Inspectoratul General pentru Imigrari se ocupa de punerea in executare a masurii luate de magistrati.
Pana la "indepartatea de pe teritoriul national", suspectii de terorism au parte de cele mai bune conditii de cazare. Spatiile in care acestia sunt tinuti "sunt dotate astfel incat sa ofere conditii adecvate de cazare si igiena personala". "Cetatenii strainii cazati beneficiaza de trei mese pe zi, potrivit normelor de hranire stabilite prin lege, respectandu-se specificul propriu in materie religioasa sau un eventual regim alimentar recomandat, aspect de care se tine cont la toti strainii cazati", precizeaza sursa citata.
Ca urmare, fiind musulmani, suspectii de legaturi cu gruparile teroriste nu sunt serviti la masa cu carne de porc, iar bucatarii nu le prepara decat acele produse pe care religia le permite sa le consume.
In acelasi timp, potrivit ORI, "costurile pentru o zi de cazare in centru pentru o persoana, sunt estimate la aproximativ 85 de lei, incluzand costurile legate de: hrana, facturi de energie, caldura, apa, telefonie, costuri cu personalul de supraveghere, la care s-ar adauga si alte costuri necuantificate: transport la instantele de judecata si misiuni diplomatice pentru audieri, comunicatii etc".
In documentul citat, se arata ca, in acest moment, in centrele de cazare ale ORI exista sase persoane declarate indezirabile, ceea ce insemna ca, intr-o luna, statul roman trebuie sa plateasca, pentru cele sase persoane, aproximativ 510 lei pe zi, ceea ce inseamna ca, in 30 de zile, costul intretinerii acestora situandu-se in jurul sumei de 15.300 de lei.
Decontarea cheltuielilor este asigurata de catre Ministerul Administratiei si Internelor, prin bugetul alocat Inspectoratului General pentru Imigrari.
De la inceputul anului, Curtea de Apel Bucuresti a declarat ca persoane indezirabile un apatrid de etnie kurda, un tunisian, un cetatean iordanian, trei cetateni pakistanezi si alti zece cetateni arabi.
In 14 martie 2012, Curtea l-a declarat pe Mikail Solmaz (43 de ani), apatrid de etnie kurda, persoana indezirabila pentru ratiuni de securitate nationala pe o perioada de 15 ani. El detinea un document de calatorie emis de autoritatile olandeze. Instanta a dispus luarea in custodie publica a strainului pana la indepartarea lui de pe teritoriul Romaniei. Desi avea drept de recurs, Solmaz nu a facut, astfel ca decizia a ramas irevocabila.
In 17 mai 2012, Curtea l-a declarat indezirabil pe cetateanul iordanian Elias Abd Elsamd Mohamad Abu Garbieh, pe o perioada de zece ani. "Dispune luarea in custodie publica a paratului pana la punerea in executare a masurii, dar nu mai mult de 18 luni. Cu recurs in termen de zece zile de la comunicare", stabilea instanta. Elias nu a facut recurs.
In 9 iulie 2012, Curtea l-a declarat pe cetateanul pakistanez Asif Muhammad Naveed (32 de ani) persoana indezirabila pentru ratiuni de securitate nationala pe o perioada de zece ani. Instanta a dispus luarea in custodie publica a strainului pana la indepartarea de pe teritoriul Romaniei in temeiul art. 97 alin. (3) OUG 194/2002. Pakistanezul a facut recurs, insa in 19 septembrie 2012, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins contestatia strainului, apreciind-o ca nefondata. Hotararea a ramas irevocabila.
In 24 august 2012, Curtea de Apel Bucuresti a admis sesizarea Parchetului si i-a declarat pe Al Younes Ali, Traboulssi Khaled (alias Khaled Megdag Traboulssi), Mohamed Fadi (alias Mohamed FadiI Husein), Salem Ahmed, Salem Ali, Al Heiby Ziad, Al Heiby Mahmoud si Abushagra Mohammed, drept persoane indezirabile pentru ratiuni de securitate nationala pe o perioada de 15 ani. Cei opt au facut recurs la ICCJ impotriva deciziei din august, prin care au fost declarati indezirabili si s-a dispus luarea lor in custodie publica pana la indepartarea de pe teritoriul Romaniei. In 25 septembrie 2012, ICCJ a respins recursul celor opt, hotararea fiind irevocabila. Ei sunt acuzati de "actiuni subversive" in favoarea unor grupari teroriste.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, cei opt straini sunt suspectati de afiliere la organizatiile Hamas si Hezbollah. In acest context, acestia ar fi luat legatura cu atentatorul de la Toulouse. Mohamed Merah, un francez de origine algeriana, in varsta de 23 de ani, este suspectul principal in cazul crimelor de la Toulouse si Montauban. Aceeasi arma si acelasi scuter furat au fost folosite la 11 martie pentru uciderea unui militar la Toulouse, apoi, patru zile mai tarziu, pentru uciderea altor doi militari la Montauban si in 19 martie in atacul de la un colegiu evreiesc din Toulouse, soldat cu patru morti, dintre care trei copii.
In 26 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucuresti i-a declarat pe Zazai Anwar Sadat si Kharouti Muhammad Sadiq persoane indezirabile pentru ratiuni de securitate nationala pe o perioada de 15 ani. Cei doi nu au facut recurs, astfel ca decizia instantei a ramas irevocabila.
In 9 noiembrie 2012, Curtea l-a declarat pe cetateanul tunisian Hassine Mohamed Amine (30 de ani) persoana indezirabila pentru ratiuni de securitate nationala pe o perioada de cinci ani. Strainul a facut recurs, iar in 12 decembrie 2012 instanta suprema i-a respins contestatia.
In 5 decembrie 2012, Curtea i-a declarat persoane indezirabile pe cetatenii pakistanezi Ramzan Muhammad (30 de ani) si Adeel Muhammad (19 ani), pentru ratiuni de securitate nationala pe o perioada de 15 ani. Ei nu a facut deocamdata recurs.
Despre cazul acestora, purtatorul de cuvant al Serviciului Roman de Informatii (SRI), Sorin Sava, afirma ca cei doi cetateni pakistanezi au fost implicati in pregatirea unor activitati ale unei structuri afiliate Al Qaida de comitere de actiuni teroriste pe teritoriul Romaniei in perioada Sarbatorilor de iarna.
Pe acelasi subiect: