Avem un mediu mai propice afacerilor decat Cehia sau Brazilia. Romania ocupa locul 32 in lume intr-un top Bloomberg
Romania ocupa locul 32 din 160 de economii intr-un top realizat de Bloomberg privind mediul de afaceri, cel mai important avantaj al pietei locale fiind costul redus al fortei de munca.
Economia romaneasca se situeaza pe aceeasi pozitie ca Malaezia si este, potrivit rezultatelor topului, un mediu mai propice afacerilor decat Cehia, Noua Zeelanda, Mexic, Israel, Turcia, Bulgaria, Rusia, India sau Brazilia.
Printre tarile cu un punctaj mai bun decat Romania se numara Ungaria, China, Chile, Polonia, Africa de Sud, Letonia sau Portugalia.
Romania a primit cele mai bune scoruri la gradul de integrare economica si la costul fortei de munca si materiilor prime, dar sta mai prost in privinta costului infiintarii unei afaceri si "costurilor mai putin tangibile" - coruptie, inflatie, fiscalitate, standarde de contabilitate.
Prima pozitie in top este ocupata de Hong Kong, calificat de Reuters drept "un bastion an politicilor de piata libera si taxelor scazute", care are de castigat si datorita statutului de "poarta" catre China, cea mai mare piata de desfacere din lume.
Hong Kong este urmat in top de Olanda, SUA, Marea Britanie, Australia, Germania, Japonia, Franta, Austria si Singapore. Italia si Spania, a treia si a patra economie din zona euro, se plaseaza pe locurile 20, respectiv 21, dupa China.
In topul anual al Bancii Mondiale privind mediul de afaceri, Doing Business 2012, Romania acoborat sapte locuri, pana pe pozitia 72 din 183.
Topul Bloomberg a fost stabilit in functie de sase seturi de criterii:
- gradul de integrare economica - include criterii precum corelarea fata de economia globala, concentrarea pietei sau riscul de tara;
- costul infiintarii unei afaceri - costurile, etapele si durata de timp necesara, precum si costurile de finantare si posibilitatea de a obtine investitii straine;
- costul fortei de munca si materiilor prime;
- costul transportului de marfuri si bunuri - se refera la usurinta efectuarii de importuri si exporturi, eficienta transportului, performanta logistica, conectivitatea la rute de transport maritim de mare capacitate, calitatea infrastructurii portuare;
- costuri mai putin tangibile - se refera la perceptia asupra fenomenului de coruptie, modul in care sunt protejate drepturile internationale de proprietate intelectuala, inflatia, fiscalitatea si standardele de contabilitate;
- indicele bazei locale de consumatori - marimea clasei de mijloc, consumul mediu al gospodariilor, tarifele percepute la import si PIB-ul pe locuitor.