De la 1 ianuarie, ANRE nu va mai stabili preţurile pentru consumatorii casnici, acestea fiind calculate de furnizorul tradiţional şi se vor numi preţuri de serviciu universal. Consumatorii fie rămân cu actualele contracte, la preţuri de serviciu universal, care cresc cu 13-26%, fie încheie alte contracte în piaţa liberă.

Potrivit calculelor AEI, pe baza datelor din comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE, cel mai mult se va scumpi electricitatea pentru clienţii casnici ai Enel Distribuţie Banat, respectiv cu 26%.

Urmează Enel Distribuţie Muntenia (inclusiv Capitala), unde electricitatea se va scumpi cu 23%, Enel Distribuţie Dobrogea, cu scumpiri de 18%, Electrica Transilvania Sud şi CEZ Distribuţie, cu 17% fiecare.

La clienţii Electrica Muntenia Nord, preţul creşte cu 15%, la Electrica Transilvania Nord, cu 14%, iar la E.ON Distribuţie, cu 13%, potrivit sursei citate.

Citește și: Liberalizarea prețurilor la energia electrică. Cum pot evita consumatorii casnici scumpirea electricității, de la 1 ianuarie 2021

În opinia Asociaţiei Energia Inteligentă, vinovată pentru situaţia creată este Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) care nici nu a informat consumatorii că piaţa urmează să fie liberalizată, dar nici nu a pregătit optim procesul din punctul de vedere al legislaţiei secundare.

"Astfel, observăm că prin practica dusă de ANRE se încalcă prevederile art. 55 din Legea 123/2012, preţurile pe care sunt obligaţi consumatorii casnici să le achite pentru energia electrică de la 1 ianuarie 2021 sunt nerezonabile, fiind mai mari decât preţurile din piaţă", au arătat reprezentanţii AEI.

Astfel, aceştia cer Parlamentului României "analizarea în regim de urgenţă a situaţiei dezavantajoase create, pentru circa 75% din consumatorii de energie electrică din România de către ANRE, demiterea Comitetului de Reglementare şi a celor vinovaţi de această situaţie şi aplicarea legii, astfel încât consumatorii casnici după data de 1 ianuarie 2021 să achite preţuri rezonabile la energie electrică".

Totodată, asociaţia cere amânarea prin OUG cu şase luni a liberalizării pieţei de energie electrică astfel încât să se evite situaţia intolerabilă la care sunt supuşi majoritatea consumatorilor de energie electrică din România de a fi forţaţi să achite preţuri mult mai mari prin acţiunile întreprinse de ANRE şi să se permită realizarea unei pregătiri corespunzătoare a liberalizării pieţei de energie electrică pentru români.

"Apreciem că liberalizarea pieţei de energie electrică şi gaze naturale nu trebuie să fie acţiuni întreprinse doar pentru a fi bifate ca fiind realizate, cu desconsiderare românilor", spun experţii AEI.

Reprezentanţii AEI amintesc că, în baza Ordonanţei de Urgenţă 1/2020 din data de 6 ianuarie 2020, s-a luat hotărârea liberalizării pieţei energiei electrice începând cu data de 1 ianuarie 2021.

În conformitate cu prevederile OUG 1 era alocată o perioadă de un an pentru pregătirea liberalizării pieţei de energie, diseminarea de informaţii complete pentru consumatorii casnici şi stabilirea unei perioade tampon suficiente pentru a da posibilitatea acestora să analizeze ofertele de pe piaţă şi a iniţia procesul de contractare în vederea trecerii la piaţa liberă de la 1 ianuarie 2021.

"Responsabilitatea ducerii la îndeplinire a acestor activităţi revenea ANRE, care nu a dus la îndeplinire sarcinile care-i reveneau: în anul 2020 ANRE nu a realizat nici o Campanie de informare a consumatorilor asupra liberalizării pieţei de energie electrică şi nici activităţi specifice de diseminare care să permită consumatorilor deprinderea de tehnici care să poată să le permită acestora să desfăşoare activităţi specifice de analiză şi alegere a furnizorului care oferă Preţul Corect. De altfel prima postare pe site-ul ANRE a unei activităţi de Informare privind liberalizarea pieţei de energie electrică s-a realizat pe data de 15 decembrie 2020, în condiţiile în care pe data de 18 decembrie 2020 începea vacanţa şi activităţile specifice dedicate sărbătorilor de iarnă", se arată în comunicat.

În plus, ANRE a emis legislaţia secundară necesară pregătirii paşilor liberalizării pieţei de energie electrică cu doar trei luni înaintea liberalizării pieţei de energie electrică, legislaţie care a fost în mod continuu schimbată şi modificată în această perioadă, ultima modificare făcându-se cu şapte zile înaintea liberalizării pieţei de energie electrică.

"ANRE a realizat legislaţia secundară astfel încât ofertele furnizorilor actuali să fie realizate şi transmise consumatorilor cu doar cu cel mult trei zile înainte de liberalizarea pieţei, astfel încât să nu mai existe pentru consumatori timpul necesar să-şi aleagă o ofertă cu un preţ avantajos până la data de 1 ianuarie 2021", au continuat specialiştii menţionaţi.

Potrivit acestora, ANRE afirma că nu este obligatoriu ca un consumator să-şi schimbe furnizorul de a 1 ianuarie 2021, dar uită să spună că orice zi după această dată înseamnă un cost mai mare pentru consumator şi un câştig nejustificat pentru furnizor.

Legea 123/2012 cu modificările şi completările ulterioare stabileşte, la art, 55, alin 1 că furnizorii de ultimă instanţă (cei care vor furniza energie electrică consumatorilor casnici urmare a demersurilor ANRE de la 1 ianuarie 2021) sunt obligaţi să asigure furnizarea de energie electrică la preţuri rezonabile.

Însă, având în vedere situaţia preţurilor publicate pe Comparatorul de preţuri ale energiei electrice de pe site-ul ANRE, se desprinde că preţurile pe care urmează să le plătească consumatorii casnici după data de 1 ianuarie 2021 nu sunt rezonabile, acestea sunt unele dintre cele mai mari preţuri de pe piaţa de energie electrică, au încheiat reprezentanţii asociaţiei.