Noua reforma europeana a legii privind protectia datelor online, dezbatuta la Bucuresti. Initiativa IAB Romania de a aduce fata in fata europarlamentari si jucatori din industrie
O directiva data de Comisia Europeana si anuntata intr-un comunicat de pe 25 ianuarie isi propune reforma unei legi vechi de 18 ani in ceea ce priveste protejarea datelor personale pe internet. Setul de reguli valabil pe intreg teritoriul U.E. ar urma sa intareasca drepturile utilizatorilor de internet si sa contribuie la cresterea economiei digitale.
Legea care ar trebui aplicata in toate cele 27 de state europene ar putea pune insa in pericol insusi accesul liber la informatii al utilizatorilor si mersul industriei online. Printre consecintele proiectului se numara obligatia userilor de a parcurge o serie intreaga de informari și de logari la fiecare accesare a unor site-uri.
Despre inlocuirea actualei legi din 1995 s-a discutat intr-o intalnire organizata de asociatia IAB Romania la care au fost invitati europarlamentarul Adina Valean, care contribuie in calitate de raportor din umbra la procesul legislativ pentru adoptarea noului regulament, si reprezentanti ai industriei online romanesti. Printre acestia: Cristian Petriceanu (presedinte al IAB Romania), Ioana Anescu (director executiv IAB Romania), Alin Popescu (Managing Director Avocatnet.ro și reprezentant BRAT), Cosmin Preda (Sales Manager Internet PRO TV), Alexandru Livadariu (Content Manager Stirileprotv.ro), Augustin Roman (Head of Digital Antena TV Group), Sorin Kosz (Coordonator Realitatea.net), Claudiu Pandaru (Director Editorial Mediafax), Costin Ionescu (Editor Coordonator Hotnews.ro) și Ionel Naftanaila (OBA Project Manager IAB Europe).
Dupa ce a creat deja un document cu recomandari si argumente de relaxare a propunerilor legislative ale CE, pozitia IAB Romania exprimata in dezbatere sustine pastrarea legislatiei in vigoare. Potrivit lui Cristian Petriceanu, “propunerea de regulament nu ofera echilibrul necesar intre nevoile industriei online și interesele utilizatorilor, in privinta confidențialitatii datelor personale”. S-a vorbit despre “o abordare de tipul «one-size-fits-all»” in ceea ce priveste procesarea datelor si de crearea unei “birocrații suplimentare”.
Pozitia industriei este sustinuta si de BRAT si UAPR, de cealalta parte europarlamentul Adina Valean incurajand industria online „sa se autoreglementeze si sa educe publicul in privinta interactiunii cu site-urile proprii”. Documentul de pozitie integral al IAB Romania poate fi accesat pe www.iab-romania.ro.