Investigație de amploare la giganții IT americani, acțiunile se prăbușesc pe bursă. De ce îi suspectează autoritățile
Google
Congresul SUA a anunţat o amplă investigaţie privind rolul marilor companii din sectorul tehnologic, inclusiv Google, Facebook, Amazon, Apple, pentru a determina dacă ele au sufocat concurenţa, transmite Reuters.
Investigaţia este primul indiciu important că oficialii americani vor să reglementeze giganţii din domeniul tehnologiei, cum ar fi Google, Amazon şi Apple, care sunt din ce în ce mai criticaţi pentru poziţia lor dominantă pe piaţă şi protecţia insuficientă a datelor cu caracter personal.
"Creşterea monopolului puterii în economia noastră este una din cele mai presante dificultăţi politice şi economice cu care ne confruntăm astăzi. Poziţia dominată pe piaţa digitală prezintă un pericol uriaş", a apreciat congresmenul democrat David N. Cicilline, şeful subcomitetului antitrust.
Investigaţia beneficiază de sprijinul ambelor partide importante reprezentate în Congresul SUA.
În timpul unei conferinţe de presă desfăşurate luni, Cicillinea declarat că Google, Amazon şi Facebook reprezintă "o parte semnificativă" din anchetă, a informat site-ul Politico.
La închiderea şedinţei bursiere de luni, acţiunile Facebook înregistrau un declin de 7,5%, titlurile Alphabet (societatea-mamă a Google) au scăzut cu 6% iar cele ale Amazon cu 4,6%.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Departamentul american al Justiţiei (DoJ) şi Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) au împărţit supervizarea Google, Facebook, Amazon şi Apple. Astfel, Amazon şi Facebook sunt supervizate de FTC, în timp ce Apple şi Google de DoJ.
După stabilirea jurisdicţiei, următorul pas pentru cele două agenţii federale este să decidă dacă demarează o investigaţie oficială, care ar putea fi îndelungată, susţin sursele.
Precedenta anchetă a FTC împotriva Google a durat mai mult de doi ani.
Reprezentanţii Comisiei Federale pentru Comerţ şi ai Departamentului american al Justiţiei nu au dorit să comenteze informaţia.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS