Facebook, experimentul început într-un cămin studențesc și care acum interconectează 2,3 mld. de pământeni, împlinește 15 ani
Facebook, cea mai mare reţea socială din lume şi omniprezentă în interacţiunile personale online din prezent, a luat naştere în urmă cu 15 ani sub forma unui experiment al studenţilor de la Universitatea Harvard, relatează agenţia EFE.
Reţeaua de socializare, care în prezent numără 2,32 miliarde de utilizatori activi lunar în toată lumea, îşi are originile într-o platformă mai "primitivă", Facemash, lansată în 2003 cu scopul ca studenţii să aprecieze atractivitatea fizică a colegilor prin intermediul fotografiilor, scrie Agerpres.
Facemash a generat o puternică polemică în campus şi a fost închisă de conducerea universităţii după numai două zile, dar, în acest scurt timp, deja înregistra circa 22.000 de voturi, emise de 450 de persoane care s-au conectat la acest serviciu.
Acest prim succes l-a animat pe tânărul de 19 ani ce se afla în spatele Facemash, pe atunci un student necunoscut al facultăţii de informatică şi psihologie, Mark Zuckerberg, să dezvolte ceea ce a reprezentat "sămânţa" din care a răsărit actuala companie, "The Facebook", împreună cu colegii săi Eduardo Saverin, Dustin Moskovitz şi Chris Hughes.
Astfel, pe 4 februarie 2004, a fost lansată reţeaua The Facebook, concepută ca un element director pentru a se cunoaşte şi conecta studenţii şi personalul universitar şi la care s-au conectat, în următoarele 24 de ore, 1.200 de studenţi de la Harvard.
Serviciul s-a răspândit rapid la alte universităţi din zona Boston (Massachusetts, EE.UU.) şi din restul ţării, după care numele i-a fost schimbat definitiv în cel actual - Facebook - şi a urmat expansiunea sa, la început în şcolile din SUA şi apoi în universităţile internaţionale.
În septembrie 2006, după mai bine de doi ani de funcţionare, platforma a făcut un salt care va marca pentru totdeauna viitorul său, trecând de la o reţea destinată mediului educaţional la una disponibilă publicului în general, astfel încât orice internaut să îşi poată crea un profit.
Această mişcare a făcut, potrivit EFE, ca firma să devină din acel moment atractivă pentru companiile de publicitate şi Facebook a pus astfel bazele unei afaceri care i-au adus miliarde de dolari în următorii ani.
Conform celor mai recente date din 2018, Facebook a primit în jur de 20% din toate veniturile din publicitate generate prin Internet în SUA, situându-se imediat după Google.
La numai doi ani după ce a început să accepte utilizatori din afara mediului de învăţământ, platforma a devenit în 2008 reţeaua de socializare cea mai utilizată din lume, un titlu pe care nu l-a pierdut până în prezent, devansând pe atunci popularul portal Myspace.
După patru ani, în 2012, compania Facebook a fost listată la bursa din New York, prin ceea ce a reprezentat cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) înregistrată până în prezent de o companie de internet, obţinând 16 miliarde de dolari, ceea ce a dus-o la o cotaţie bursieră de 102 miliarde dolari.
Ca o comparaţie, la momentul ieşirii Google pe piaţă, cu opt ani înainte, în 2004, oferta sa publică iniţială a atins 1,9 miliarde dolari.
În ultimii doi ani, în special după ce hackerii ruşi au folosit platforma pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din SUA, din 2016, firma a fost implicată într-o mulţime de polemici, care au stat în fruntea dezbaterilor legate de intimitate şi comunicare în era internetului, mai scrie EFE.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS