Romanii fura "la greu" din magazinele de haine
Furtul produselor din magazine pare sa devina sport national in Romania. Cu cat sistemele de securitate sunt mai performante, cu atat mai inventivi sunt si hotii. Comercianii se plang ca pierderile sunt uriase. Anual, din magazinele din toata tara, se fura haine si incaltaminte in valoare de 15-20 de milioane de euro.
Chiar daca magazinele sunt echipate cu porti sensormatice la intrare, cu camere video si bodyguarzi, tot degeaba. Hotii trec nevazuti de toate aceste obstacole si pleaca cu marfa din magazin. Doar o treime dintre hoti sunt prinsi.
"Se fura enorm de mult. Numai pentru magazinele din Bucuresti avem cate 10 cazuri de furt pe zi pe care le depistam si, in functie de gravitate, anuntam politia", a declarat pentru incont.ro Mihai Cioltea, directorul de dezvoltare al Inditex Romania, compania care detine in portofoliu branduri precum Zara, Pull&Bear, Bershka, Stradivarius, Massimo Dutti sau Oysho.
Potrivit acestuia, in aceasta perioada, de dupa Sarbatori, numarul furturilor de produse de imbracaminte si incaltaminte este mai mare decat in celelalte perioade ale anului. "Nu-mi explic de ce. Probabil sunt mai odihniti dupa vacanta de iarna", spune Cioltea.
Si la un alt retailer de imbracaminte, intrat pe piata din Romania cu doi ani in urma, situatia este similara.
"Pot sa va spun ca se fura si in magazinele NewYorker. Nu stiu daca mai mult sau mai putin comparativ cu alte magazine. Acum 2 ani nivelul furturilor era mai mare, poate si datorita faptului ca eram noi pe piata si au incercat sa profite cat mai mult de acest lucru, dar in prezent este cumva constant in sensul ca saptamanal incearca se sa fure, in special, in weekend-uri cand este mare aglomeratie, dar nivelul a mai scazut fata de anii trecuti, asta si datorita experientei pe care o avem acum pe piata si a masurilor pe care le-am luat", a relatat Mihai Sindrilaru, area manager al New York Romania.
Conform lui Sindrilaru, la New Yorker, in magazinul AFI Cotroceni din Bucuresti, au fost depistate doua furturi in doua saptamani in valoare totala de 1.000 de lei.
"Este depistat cam un furt, doua in fiecare saptamana, in fiecare magazin, la Bucuresti in doua saptamani au fost depistate 2 furturi in valoare totala de 1000 lei. Dar nivelul furturilor este mult mai mare comparativ cu rata de prindere. La un caz prins sunt alte trei care au scapat", a declarat area manager-ul New Yorker.
Reteaua New Yorker este formata in Romania din 10 magazine. Daca facem un calcul, un furt pe saptamana de 500 de lei per magazin, ajunge anual la 260.000 de lei, adica circa 60. 000 de euro. Insa un alt retailer de pe piata locala se confrunta cu pierderi mult mai mari, numai pe anul 2008 acestea ridicandu-se la peste 1 milion de euro.
Metoda cea mai inventiva - gentile "placate" cu folie de aluminiu
Cea mai folosita metoda de hotii de haine este cea a gentii cu folie de aluminiu. Cum functioneaza? Dintr-o geanta cat mai incapatoare se scoate captuseala, se imbraca pe dinauntru cu cateva straturi de folii de aluminiu si se coase captuseala la loc. Cu o asemenea geanta, hotii pot trece nedetectati de senzorii din portile de la intrare.
"Sunt chiar anunturi pe internet cu "imbrac genti in folie de aluminiu". Acum cu moda asta in care femeile poarta genti de 1 metru pe 1 metru, normal ca intr-o asemenea geanta incape jumatate din colectie. Ce sa facem? Asteptam cu mare interes revenirea la gentile minuscule", glumeste Sindrilaru.
Potrivit acestuia, mai nou, la furat sunt trimise fete in loc de baieti deoarece oamenii de securitate din centrele comerciale au inceput sa-i invete pe clasicii clienti ai furtului de haine, asa ca hotii trimit fete. In plus, este si mai simplu pentru o fata sa aibe la ea o geanta mare si incapatoare decat un barbat, care ar atrage atentia personalului din magazine.
O alta metoda de furt este lucrul in echipa. In magazinele cu doua intrari, unul dintre hoti trece prin dreptul unei poti sensormatice cu un produs luat de pe un raft din apropiere astfel incat sa se justifice ca din greseala, uitandu-se la produs, s-a apropiat prea tare de poarta si a declansat alarma. Atentia garzilor este astfel distrasa. In timp ce garzile discuta problema cu “clientul”, un altul, la o alta intrare iese cu produsele si chiar daca se declanseaza alarma, motivatia este ca nu merg bine senzorii din porti, iar alarma se declanseaza fara motiv.
Cum se protejeaza magazinele
Comparativ cu anii trecuti, in anul 2009 multi retaileri de imbracaminte si-au intarit sistemele de securitate tocmai pentru a reduce si a preveni furturile din unitati. Pe langa portile cu senzori, garzi si camera video si comerciantii au metode anti-furt inventive. Acestia iau coduri de bare si le cos in captusala hainelor, pe maneci, prin buzunare, in locuri in care hotul nu s-ar gandi sa caute.
"Din toamna anului trecut am inceput echiparea magazinelor cu camere de luat vederi, etapizat, de la unitatile unde au fost inregistrate cele mai multe astfel de cazuri de furt, iar luna viitoare terminam de pus dispozitive de filmat in toate magazinele din tara", a declarat Catalin Alexandrescu, directorul comercial al Tina R.
New Yorker a ajuns in doi ani de zile la folosirea mai multor sisteme de securitate. “Daca la inceput, cand am intrat in Romania operam cu un singur sistem de securitate, acum avem trei si chiar patru astfel de sisteme", a adaugat Sindrilaru.
"Toate produsele expuse au implementate sisteme de securitate; pe sala, in cazul articolelor de incaltaminte se expune o jumatate de pereche pe fiecare culoare si model in parte si, de asemenea, am montat camere de supraveghere in magazine", a afirmat Dan Pavel, proprietarul retelei de magazine de incaltaminte Benvenuti.
Si angajatii fura
Sa nu dam vina numai pe profesionisti. Si angajatii sunt prinsi cu mata-n sac. Multe dintre cazurile de furt au dezvaluit pe camerele video ca proprii angajati ai magazinului “doseau” marfa.
Spre exemplu si la Tina R, la Zara si la New Yorker, printre "clientii fideli" ai hainelor luate si neachitate se numarau si angajatii. Odata prinsi, acestia au fost dati afara.
"Referitor la personalul angajat, am semnat un contract de colaborare pentru realizarea de examinari poligraf; metoda pe care o consideram oportuna atat pentru prevenirea cat si pentru descoperirea infractiunilor, daca este cazul", a mai spus Pavel de la Benvenuti.