România, din nou campioană în Europa la creșterea prețurilor. Rata inflației în august, cea mai mare din UE
Bani, euro, cumparaturi
România şi Ungaria au înregistrat în august cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 1% în august, stabilă comparativ cu luna precedentă, şi de 1,4% în Uniunea Europeană.
Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este relativ aproape de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.
În august 2018, rata inflaţiei în zona euro era de 2,1% iar în UE de 2,2%.
Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în România (4,1%), Ungaria (3,2%), Olanda şi Letonia (ambele cu 3,1%) iar cele mai scăzute în Portugalia (minus 0,1%), Grecia (0,1%) şi Spania (0,4%).
În cazul zonei euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut tarifele la servicii (0,60 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări (0,40 puncte procentuale) şi preţurile la energie (minus 0,06 puncte procentuale).
De asemenea, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a situat la 1,1% în august, stabilă comparativ cu luna precedentă. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de Banca Centrală Europeană la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS