Prețurile au explodat în iulie: rata anuală a inflaţiei a crescut la 4,12%. Alimentele și benzina s-au scumpit cel mai mult
Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut în iulie până la 4,12%, după ce scăzuse în iunie la 3,84%.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), combustibilii s-au scumpit cu 4,79% de la începutul anului.
În iulie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,15%, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 3,44%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 4,11%.
Cartofii şi citricele sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în primele şapte luni ale acestui an, creşterile de preţuri fiind de peste 20%, iar în ceea ce priveşte mărfurile nealimentare un avans considerabil de preţ a fost consemnat la tutun şi combustibili.
În rândul mărfurilor alimentare, faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018), cele mai importante scumpiri au fost consemnate la cartofi, al căror preţ a urcat cu 21,71% şi la citrice - plus 20,01%, iar preţuri mai mici au fost la ouă (minus 7,71%) şi fasole boabe (minus 2,18%).
Pe de altă parte, în iulie 2019 faţă de iunie 2019, ouăle, carnea de porc şi telemeaua de vacă sunt produsele alimentare care s-au scumpit cel mai mult, în timp ce, cartofii şi fructele s-au ieftinit. Astfel, faţă de iunie 2019, preţurile la ouă au crescut cu 0,64% în iulie, carnea de porc a fost mai scumpă cu 0,58% iar telemeaua da vacă a avut un preţ mai mare cu 0,55%.
În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, faţă de sfârşitul anului trecut, scumpiri importante au fost consemnate la tutun (plus 6,18%), combustibili (plus 4,79%) şi energie termică (plus 4,79%) iar preţuri în scădere au înregistrat gazele naturale (minus 4,93%) şi energia electrică (minus 0,61%).
La servicii, în iulie faţă de iunie, cel mai mult s-a scumpit transportul aerian (9,26%) în timp ce serviciile de telefonie au consemnat preţuri mai mici cu 0,45%. Faţă de sfârşitul anului trecut, serviciile de telefonie au fost mai scumpe cu 5,66%, cele de apă, canal salubritate cu 4,77% iar abonamentele la televiziune cu 3,18%.
În iulie, preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, faţă de decembrie, cu 4,79%.
În iunie, rata anuală a inflaţiei a coborât până la 3,84%, după ce scăzuse în mai la 4,10%, iar în aprilie urcase la 4,11%.
La începutul lunii august, Banca Naţională a României (BNR) a menţinut la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a crescut, de la 3,3% la 3,4%, prognoza pentru decembrie 2020, în contextul în care inflaţia de bază a accelerat.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS