România are cele mai mici preţuri la pâine din UE, la jumătate față de media europeană. În ce țări se mănâncă cea mai scumpă pâine
Paine
Preţurile la pâine în România sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, fiind aproape la jumătate faţă de media din UE, arată datele pe 2019 publicate luni de Eurostat.
Conform acestor date, preţul pâinii şi al cerealelor era cel mai ridicat în Danemarca, 51% peste nivelul din UE, urmată de Austria, 33% peste nivelul din UE, Luxemburg şi Finlanda, ambele cu 25% peste nivelul din UE.
În schimb, cele mai mici preţuri la pâine şi cereale în 2019 au fost înregistrate în România, cu 47% sub nivelul din UE, urmată de Bulgaria, 35% sub nivelul din UE, şi Polonia, cu 30% sub nivelul din UE.
Datele Eurostat mai arată că preţurile la pâine în România sunt mai mici şi decât în alte state din Balcani care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum Macedonia de Nord, Albania, Serbia şi Bosnia Herţegovina. Practic, România are cele mai mici preţuri la pâine din toate cele 37 de state analizate de Eurostat.
Săptămâna trecută, Eurotat a anunțat că România are și cele mai mici preţuri la carne din UE, cu 37,3% sub media UE. Alte state membre cu preţuri scăzute la carne sunt Polonia (cu 36,7% sub media din UE), Bulgaria (33,8% sub media UE) şi Lituania (29,9% sub media din UE).
În contrast, cele mai mari preţuri la carne din UE în 2019 se înregistrau în Austria, cu 45% peste preţul mediu din UE, Luxemburg (41%), Franţa (31%) şi Olanda (27%).
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS