Ministrul Agriculturii spune că România va avea pâine suficientă, chiar dacă producţia de cereale s-ar înjumătăţi în acest an, din cauza secetei. Evoluția prețurilor
Paine
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, afirmă că este prea devreme pentru a avansa o eventuală creştere a preţului pâinii în toamna acestui an din cauza secetei suprapuse pe criza generată de noul coronavirus.
Ministrul a precizat că necesarul pentru consum al României va fi asigurat, chiar dacă producţia de cereale s-ar înjumătăţi.
"Este mult prea devreme să spunem dacă va creşte preţul pâinii, deoarece contează ceea ce se întâmplă în Europa şi la nivel mondial. În anii buni, când a plouat producţia de grâu în România a fost de 7-8 chiar 9 milioane de tone de grâu, iar noi consumăm 2,5 milioane, maximum 3 milioane de tone. La porumb la fel, producţia a fost de 14-15 milioane de tone, iar consumul maxim este 7 milioane de tone. Şi dacă producţia s-ar înjumătăţi, necesarul pentru consum al României ar fi asigurat", a declarat, la Digi 24, Adrian Oros, potrivit Agerpres.
El a precizat că la ora actuală sunt contraste în agricultură, pentru că sunt domenii unde se înregistrează stocuri foarte mari şi din acest motiv recomandă consumatorilor să cumpere numai produse româneşti "ca aceste stocuri să nu fie irosite şi munca acestor ţărani să fie răsplătită".
"Într-adevăr şi în alţi ani legumicultorii, care nu erau în cooperative prin care să poată să negocieze nişte preţuri în supermarketuri, îşi vindeau mai greu marfa şi în anul acesta s-a schimbat foarte mult comportamentul de cumpărare. Sunt şi aceste restricţii de circulaţie, dar sunt şi foarte multe stocuri, nu numai de legume ci şi de produse lactate, de carne de pasăre, de carne de vită şi de fructe. Ce putem face noi ca aceste stocuri să nu fie irosite şi munca acestor ţărani să fie răsplătită? Putem să facem două lucruri simple şi nu ne costă nimic: să căutăm şi să cumpărăm doar produse româneşti, iar copiiilor noştri, şi acasă şi la şcoală, să le spunem să cumpere şi să consume doar produse româneşti şi în câteva luni de zile toate magazinele vor căuta să aibă pe rafturi doar produse româneşti. În paralel, statul va veni cu scheme de ajutor pentru a compensa aceste pierderi", a explicat Oros.
Întrebat de ce ar creşte preţul pâinii dacă există suficiente stocuri în România, şeful MADR avertizează că acest lucru este posibil datorită modalităţii în care este structurată agricultura şi industria alimentară românească.
"Structura agriculturii româneşti şi a industriei alimentare este de aşa natură. Jocurile preţurilor, mai ales la cereale, le fac marii traderi şi marii fermieri, iar Guvernul României poate interveni doar prin Rezervele de Stat. De aceea am fost nevoiţi să oprim exporturile şi de ai aduce la aceeaşi masă pe aceşti traderi, de a negocia cu ei, în aşa fel încât să rămână suficiente rezerve în România, să avem pâine şi cereale, iar preţurile să nu crească. Asta trebuie să facă fiecare guvern, dar din păcate în timp s-a ajuns într-o situaţie în care dependenţa este dată de către câţiva agenţi mari. Eu am spus încă de a începutul mandatului meu că susţin ferma de familie. Dacă am avea câteva zeci sau câteva sute de mii de ferme de familie în România nu am mai avea aceste probleme şi lucrurile le-am regla mult mai simplu şi asupra calităţii şi asupra cantităţii şi asupra preţului. Încercăm să reparăm lucrurile, aşa cum le găsim încercăm să le dregem", a mai spus ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS