Gigantul de retail Auchan deschide 400 de magazine în România. Unde vor fi amplasate
Auchan
OMV Petrom şi Auchan au semnat un parteneriat privind deschiderea a 400 de magazine de proximitate în staţiile de distribuţie de carburanţi ale companiei petroliere, potrivit unui comunicat al companiilor.
Zona de magazin existentă în cadrul staţiei de distribuţie carburanţi va fi reamenajată şi va propune clienţilor comerţul de proximitate MyAuchan.
Remodelările magazinelor sunt programate să fie realizate pe parcursul următorilor ani.
În funcţie de suprafaţa staţiei, pe rafturi se vor găsi până la 2.500 de produse dintr-o gamă variată: de la produse alimentare, inclusiv produse proaspete, fructe şi legume, până la produse non-alimentare, precum cosmetice, detergenţi, produse pentru bebeluşi şi accesorii auto, la preţuri MyAuchan net avantajoase pentru comerţul de acest tip derulat în benzinării.
Staţiile Petrom vor intra într-un amplu proces de modernizare care, pe lângă amenajarea de magazine MyAuchan, include înlocuirea elementelor de identitate vizuală, precum şi lucrări exterioare în zona pompelor şi în cea a serviciilor adiacente (spălătoria de maşini, alimentarea cu GPL).
În plus, în cadrul a cinci staţii-pilot de distribuţie, se vor crea culoare rapide, respectiv pompe la care se poate achita direct, cu cardul sau cu telefonul mobil.
"Extinderea parteneriatului cu Auchan Retail România la nivelul întregii reţele de staţii Petrom reprezintă un pas important în dezvoltarea brandului Petrom şi un reper în strategia noastră de a îmbunătăţi experienţa clienţilor noştri. Cu o singură oprire, clienţii noştri vor avea posibilitatea de a-şi face cumpărăturile, odată cu alimentarea cu carburanţi, economisind timp. Această abordare este unică şi inovatoare pe piaţa din România şi vine în întâmpinarea aşteptărilor consumatorului modern şi ale generaţiei tinere, cu un program cotidian dinamic şi alert. Continuăm astfel povestea de succes şi ne consolidăm poziţia ca brandul cu cel mai bun raport calitate-preţ din retailul de carburanţi din România", a afirmat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Oil.
La rândul său, Ionuţ Ardeleanu, director general Auchan Retail România, a arătat că, după toate testele făcute în cei trei ani de la demararea proiectului pilot, s-a reuşit configurarea unui model de magazin MyAuchan care să răspundă cel mai bine nevoilor clienţilor în mişcare.
"Vom remodela magazinele din staţiile Petrom pe parcursul mai multor ani pentru a oferi clienţilor un comerţ sub brandul MyAuchan iar, progresiv, vom adăuga din ce în ce mai multe servicii de comerţ digital, în completarea serviciilor deja oferite de Petrom", a afirmat Ardeleanu.
Cooperarea dintre OMV Petrom şi Auchan Retail România, un concept nou pentru piaţa din România, a început în anul 2017 cu o fază-pilot în care au fost deschise magazine de proximitate MyAuchan în staţii de distribuţie marca Petrom, atât din zone urbane, cât şi în zone rurale din România. În această fază, s-a urmărit testarea modelului de afaceri şi evaluarea potenţialului acestei colaborări.
În februarie 2019, OMV Petrom şi Auchan Retail România au semnat un Memorandum de Înţelegere cu scopul de a analiza extinderea colaborării într-un parteneriat de lungă durată. Memorandumul a fost aprobat de Consiliului Concurenţei în luna iulie a anului trecut.
La finalul lui 2019, OMV Petrom şi Auchan Retail România aveau deschise 17 magazine de proximitate MyAuchan în staţiile de distribuţie marca Petrom.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS