Ciolos: CE ar putea propune reglementari care sa sprijine producatorii in negocierile cu retailerii
Comisia Europeana (CE) ar putea propune reguli mai stricte in domeniul concurentei, prin care sa acorde producatorilor mai multa forta in negocierile cu retailerii, a anuntat comisarul pentru Agricultura, Dacian Ciolos (foto), citat de Reuters.
Ministrii agriculturii din Uniunea Europeana (UE) nu au ajuns, luni, la un acord in acest sens dupa ce grupului de state, condus de Franta, care cerea noi reglementari in domeniu, i s-au opus mai multe tari, in frunte cu Marea Britanie si Suedia.
"Intentionez sa analizez posibilitatile relevante de actiune in acest domeniu, inclusiv din perspectiva regulilor antitrust ale UE", le-a transmis Ciolos ministrilor reuniti la Bruxelles.
Producatorii de fructe si legume din UE beneficiaza de o derogare de la regulile Uniunii privind competitia si pot fixa in comun preturi. Franta si majoritatea statelor membre vor extinderea acestor drepturi si la alte domenii agricole.
Ministrul francez al Agriculturii, Bruno Le Maire, a declarat ca volatilitatea crescuta a preturilor produselor agricole din ultimii ani necesita "o mai buna organizare a pietei", potrivit unei surse europene.
Cititi mai multe stiri pe www.mediafax.ro!
Mai multe despre:
#Ciolos#Comisia Europeana#producatorii de alimente#reglementari europene#retaileri
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS